Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
Dacă te autentifici vei putea
să selectezi pasaje de declarații pentru a le marca drept importante.
11. | : Rog colegii senatori, în 10 minute, să începem plenul la Senat. Mulţumesc. |
12. | (Din acest moment, domnul senator George-Crin-Laurenţiu Antonescu, preşedintele Senatului, este înlocuit la prezidiu de domnul senator Nicolae Moga, vicepreşedinte al Senatului.) |
13. | |
14. | : Domnule senator Verestóy, vă rog să reportăm, în chip firesc, discuţiile despre dezbaterile pe articole şi proceduri la reluarea şedinţei, la ora 14.00. Vă rog, domnule senator, dacă doriţi. Dacă nu, vă mulţumesc şi luăm pauză până la ora 14.00. |
15. | : Domnule deputat, iertaţi-mă, dar nu e o discuţie de făcut la ora 14.00, când se reia şedinţa şi când începe dezbaterea asta. |
16. | : Vă mulţumesc şi eu, domnule prim-ministru. Vă mulţumesc, stimaţi colegi, tuturor. Conform cu programul adoptat, luăm o pauză şi lucrările continuă cu dezbaterile pe articole şi cu depunerea jurământului de către unii membri ai Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, începând cu ora 14.00. O secundă, domnule deputat Máté András-Levente. Vă rog. |
17. | : Opera dumneavoastră a fost vastă. Nu avem decât două minute în dreptul la replică. Vă rog. (Discuţii în sală) Au trecut două minute. Asta vă spuneam. Dacă vă consolează, ştim ce au făcut toate Guvernele Boc. Sigur, interpretăm în mod diferit. Bun! Stimaţi colegi, în încheierea dezbaterilor generale, după cum se cuvine şi după cum şi Regulamentul ne recomandă, dăm cuvântul domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta. Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul. |
18. | : Domnule deputat, au trecut de mult două minute. |
19. | : Vă rog, au trecut două minute. |
20. | : ... nu dialogaţi cu sala, nici cu Guvernul. |
|
Date de contact
Declarații
17 Dec 2014
| : Mulţumesc. Doamnelor şi domnilor colegi, Onorată asistenţă, Celebrăm, în aceste zile, 25 de ani de la victoria Revoluţiei din decembrie 1989. Un sfert de veac de democraţie! Decembrie 19... |
17 Dec 2014
| : Onorată asistenţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Celebrăm, în aceste zile, 25 de ani de la victoria Revoluţiei din decembrie 1989. Un sfert de veac de democraţie! Decembrie 1989 reprezint... |
17 Dec 2014
| : Onorată asistenţă, Doamnelor şi domnilor, Celebrăm, în aceste zile, 25 de ani de la victoria Revoluţiei din decembrie 1989. (Rumoare.) |
17 Dec 2014
| |
03 Dec 2013
| : PoziÅ£ia 19, Anexa nr. 3/26/02, Capitolul 5 001, Grupa 51. Se propune alocarea sumei de 675 000 de mii de lei pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, în comuna FloreÅŸti, judeÅ... |
Alte legături
| |