Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Alexandru Cordoș, candidat S Cluj alegeri 2016
Alexandru Cordoș
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: mulţumesc, doamnă preşedinte. Domnule ministru, Doamnă preşedinte, Mi-ar fi plăcut spun "Doamnă ministru Sulfina Barbu", dar probabil aceasta este importanţa pe care Domnia Sa o acordă, adică prin lipsă. Stimaţi colegi, În acest buget sau despre acest buget rog -mi permiteţi fac câteva consideraţii generale, şi anume faptul bugetul pe 2012 nu greşim dacă îl numim buget al sărăciei şi umilinţei naţionale. Prin acest buget, românii sunt condamnaţi în continuare la sărăcie, este un buget al austerităţii pentru populaţie şi al prosperităţii pentru clientela de partid. Pensiile vor fi îngheţate, astfel puterea de cumpărare a pensionarilor va scădea cu peste 10% în 2012, faţă de 2011. Bugetul pe 2012 nu prevede programe de creare de locuri de muncă, deşi efectivul salariaţilor din România a scăzut cu 640 000 de persoane pe perioada crizei. Despre acelaşi buget pe 2012 putem spune este antisocial. De ce? Pentru pensionarii, profesorii, agricultorii şi salariaţii din sistemul sanitar rămân singurii sacrificaţi în numele crizei. În acest timp, risipa banului public şi evaziunea sunt în floare. Stimaţi colegi, Permiteţi-mi menţionez doar câteva dintre propunerile USL cu impact pentru bugetul pe 2012, şi anume câteva măsuri - respectiv cele 10 măsuri -, dintre care cinci cu impact major, prin care, într-adevăr, cresc cheltuielile bugetare, doar cu 1,7% din PIB, dar acest impact este însă compensat cu următoarele cinci măsuri, care aduc venituri suplimentare la buget - este vorba de o creştere de 2,4% din PIB -, rezultând pe total un plus de 0,7% din PIB. Acestea ar fi doar câteva dintre ele, şi anume: - reducerea CAS, cu impact bugetar de 0,8% din PIB; - respectarea legii actuale în ceea ce priveşte indexarea pensiilor cu rata inflaţiei plus 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie, cu un impact bugetar de 0,4% din PIB. Câteva dintre măsurile care aduc venituri suplimentare la buget ar fi următoarele: - reducerea cu 50% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii pentru oprirea risipei actuale, neluând în calcul cheltuielile cu utilităţi şi medicamente, care ar aduce o economie de 0,9% din PIB; - introducerea unor măsuri active - pentru s-a tot vorbit despre acestea şi vom vedea dacă la acest amendament veţi contribui şi dumneavoastră - de stimulare a angajărilor prin scăderea contribuţiilor cu 50% pentru locurile de muncă nou create. Menţionez nu exercită nicio influenţă financiară; - menţinerea contribuţiei la Pilonul II de pensii administrate privat la 3%, care ar aduce o economie de 0,5% din PIB, respectiv o creştere a încasărilor cu 400 de milioane de lei la bugetul asigurărilor sociale şi o reducere a împrumuturilor şi, de aici, şi o reducere a cheltuielilor cu dobânzile. Stimaţi colegi, În concluzie, pentru toate aceste considerente, PSD, USL nu va vota bugetul asigurărilor sociale de stat decât condiţionat de eventuala trecere a amendamentelor sus-menţionate. mulţumesc.
14 Dec 2011  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Cordos Alexandru”

Lasa un comentariu

Date de contact
Florești: str. Eroilor nr. 15
Câmpia Turzii: str. 1 Decembrie 1918 nr. 62
Turda, Str. Libertății nr.9, jud. Cluj
Huedin, str.Horea nr.1
Birouri parlamentare: Cluj-Napoca, Str. Eroilor nr.2
(021)312.03.78
Flux RSS   Declarații
13 Feb
2013
: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Din partea Grupului parlamentar al PSD din Senat. Grupul parlamentar de prietenie cu Africa de Sud: Frătean Petru-Alexandru, Silistru Doina. Grupul parlament... 
07 Feb
2013
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Pornind de la realităţile cu care Guvernul Ponta s-a confruntat la preluarea mandatului, anul trecut, în luna mai, realităţi dure, legate de... 
07 Feb
2013
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Propunerile Grupului parlamentar al PSD de la Senat pentru Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare. Avem trei locuri: doamna senator Fi... 
21 Dec
2012
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Propunerile Grupului parlamentar al PSD din Senat sunt următoarele: Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlul... 
14 Dec
2011
: Mulţumesc, doamna preşedinte de şedinţă. Mai încercăm încă o dată şi vă propunem să introducem un nou articol, art. 181. S-au menţionat două forme aici, poate că sunteţi de acord... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.