: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă vorbi de dosare. Nu de dosare energetice, nu de dosare geostrategice, nu de mari proiecte pentru viitor. Ei bine, este vorba, din păcate, de aceleaşi compilaţii cu acuzaţii nefondate, lansate din laboratoarele DNA şi, aşa cum ştiţi, DNA-ul a trimis Parlamentului o cerere de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva mea în două cauze. Ambele fuseseră anterior examinate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La acea dată, domnul Morar nu ceruse aprobarea Parlamentului şi, pentru că actele i-au fost declarate nule de 24 de judecători de la Curtea Supremă, el încearcă să acopere acum ilegalităţile pe care le face de patru ani. Cu puţine zile în urmă, la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu impunea celor mai înalţi reprezentanţi ai puterilor statului din Parlament, Curtea Constituţională, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul General să fie rezolvat cazul Năstase întocmai şi la timp. Sigur, indicaţii de acest gen exced cadrul democratic şi constituţional, dar cine să judece acest lucru, mai ales cine să acuze, când toţi reprezentanţii statului stăteau în poziţie de drepţi. Cu acelaşi prilej, a spus celor prezenţi că a văzut probe din dosarele mele şi că ştie ce este în ele. Cu asemenea garanţii, eu cred că nici nu mai era nevoie de votul de astăzi al Parlamentului sau de pronunţarea instanţelor. O să vă rog acum să-mi permiteţi să încalc uzanţele şi să încep cu finalul discursului meu. Vă voi solicita, doamnelor şi domnilor deputaţi, să ignoraţi prevederile Constituţiei şi să acceptaţi cererea procurorilor de a permite începerea urmăririi penale, în aşa fel încât, în final, justiţia să se pronunţe. De fapt, ştiu, şi ştiţi şi dumneavoastră, că dosarele vor trimise înapoi domnului Morar, care le va trimite în instanţă când şi dacă va avea nevoie Traian Băsescu. Dar probabil că acesta este doar un amănunt. Sunt conştient că făcând acest lucru le cer multora dintre dumneavoastră să acţioneze împotriva propriilor convingeri. Până acum, urmând prevederile legale, mulţi dintre dumneavoastră aţi votat împotriva cererilor nefundamentate ale DNA. Dacă am discuta doar despre lege, acesta ar fi probabil votul cel mai firesc şi acum, aici, în plen. Ştiu că argumentele juridice par complicate, greoaie. Din acest motiv, nici nu voi apela astăzi la argumente juridice, pentru că în fapt aceste dosare sunt politice. Ar fi trebuit, spre exemplu, să comentez afirmaţiile domnului deputat Călian, care fundamenta această cerere şi votul de astăzi pe art.72 din Constituţie, care se referă la cu totul altceva - este vorba de imunitatea parlamentarilor şi de eventuale fapte penale ale deputaţilor, respectiv senatorilor - pe când aici, discutăm, de fapt, de o altă instituţie, instituţia răspunderii ministeriale, reglementată în Constituţie prin art.109 şi care are ca sediu de materie, pentru discuţia noastră de astăzi, alin.(2). De aceea, nici Statutul deputatului şi senatorului nu este relevant în această discuţie, pentru că acolo nu sunt prevăzute reguli referitoare al răspunderea ministerială, şi nici art.193 din Regulament, care preia, de fapt, regulile din art.72. Dar acestea sunt chestiuni strict tehnice, juridice, care nu au niciun fel de importanţă, cum n-au avut importanţă, de fapt, nici prevederile constituţionale sau legale sau regulamentare în această discuţie. Aşadar, nu voi vorbi despre prevederile Constituţiei sau ale legilor, ci de nevoia unui semnal politic, iar acest semnal politic trebuie dat. Vreau să subliniez foarte clar că nu eu am tărăgănat luarea unei decizii în Parlament. De altfel, după cum ştiţi, o altă creaţie a DNA, dosarul despre pixurile şi brichetele din campania electorală din 2004, a ajuns în faţa instanţei abia acum, după patru ani, deşi nu s-a cerut acordul Parlamentului, care - fie vorba între noi - ar fi fost necesar. Acest dosar este încă o dovadă că nu s-a dorit clarificarea acuzaţiilor ce mi se aduc. S-a întâmplat ceva cu acest dosar? Există vreo evoluţie? S-a demonstrat cumva vreo vinovăţie a mea? Nu! Fiindcă în acele dosare nu există nimic. Doar 972 de martori propuşi de DNA, ce vor trebui audiaţi în următorul deceniu, probabil în ordinea vârstei, pentru a asigura posibilitatea ca în acest lung interval de timp fiecare dintre ei să se poată prezenta în faţa instanţei. De fapt, cui îi este cu adevărat frică de clarificarea acuzaţiilor? Cu siguranţă nu mie. Există însă oameni în România care au câştigat voturi şi putere promiţând că vor impune în ţară legea şi ordinea. Din păcate, în acest moment, ţara este în dezordine şi în fărădelegi mai mari ca oricând. Acestor oameni le este frică. Le este frică pentru că, dacă nu ar exista subiecte artificiale, precum dosarele mele şi, ocazional, spionii detonaţi la comandă, lumea s-ar uita mai atent la neîmplinirile lor, la gargara permanentă, la promisiunile lipsite de suport. Cerându-vă să adoptaţi această conduită, sunt conştient că, într-o anumită măsură, eu însumi încalc legea sau îndemn la încălcarea ei. A venit însă momentul în care nu mai vreau să fiu... şi nu mai vreau să ofer, de fapt, combustibil demagogiei întreţinute de Traian Băsescu şi de corul său antic de lăudători. Suntem în al cincilea an în care Traian Băsescu este preşedinte şi vedem cum mereu dă vina pe altcineva pentru ce se întâmplă în ţara pe care o conduce. Ani de zile, eu am fost prezentat românilor drept principal motiv al lipsei de performanţă din mandatul său. La alegerile parlamentare, Traian Băsescu nu şi-a asumat nimic din starea în care se află ţara. Mai mult, chiar colegii mei din PSD au acceptat să-şi asume responsabilitatea să rezolve o bună parte din problemele pe care Băsescu le-a produs ţării în ultimii ani. Ştiu că sunt idealist, dar sper ca măcar la alegerile prezidenţiale să se poată discuta, în aceste condiţii, despre rolul pe care l-a avut Traian Băsescu în stagnarea şi involuţia ultimilor ani în România. S-a vorbit până la saţietate despre faptul că aceste dosare sunt piatra de hotar dintre România săracă şi subdezvoltată şi cea bogată şi modernă. S-a spus că de soluţionarea lor depind: integrarea europeană a ţării, oprirea monitorizărilor, imaginea ţării şi a fiecărui român în parte, reforma clasei politice şi multe alte enormităţi. Oamenilor li s-a oferit un discurs halucinant. Despre cum lipsa de performanţă şi de eficienţă din România sunt rezultatul blocajului luptei anticorupţie în dosarele mele. A fost un joc în care oficiali şi neoficiali români au implicat şi Comisia Europeană. Aşa este politica, vor spune mulţi. Aşa este un anumit tip de politică!, voi răspunde eu. Pentru că poate să existe, în opinia mea, şi o altă politică, aşezată nu între copertele dosarelor fabricate despre mine sau despre alţii. O politică aşezată cu faţa spre realitate. Iar realitatea, stimaţi colegi, este din ce în ce mai înfricoşătoare. Şi nu mă refer doar la criza economică; măcar despre ea ştim sigur că e un fenomen de care noi, românii, nu suntem direct răspunzători, chiar dacă suntem obligaţi să-i suferim consecinţele multă vreme de acum înainte. Dar, spre deosebire de majoritatea statelor occidentale care înfruntă criza cu instituţii solide, bazate pe tradiţii şi pe reguli clare şi respectate, România intră în această nenorocire având o foarte serioasă criză de sistem şi de atitudine. O criză care, spre deosebire de toate jocurile de imagine, construite cu migală în aceşti ani, produce efecte palpabile, directe şi dureroase pentru majoritatea românilor ce intră în contact cu ea. Instituţiile noastre au tradiţii rele. Sunt slăbite. Se bazează pe reguli ceţoase şi mereu negociabile. Descentralizarea, începută cu ani în urmă, se transformă într-o feudalizare care scapă de sub controlul oricui. Reformele, începute în urmă cu câţiva ani, s-au blocat după intrarea în Europa, fiindcă ele nu sunt nici simpatice şi nici aducătoare de voturi pe termen scurt. Modernizarea sistemului, proces în plină desfăşurare la începutul anilor 2000, s-a transformat dintr-o acţiune politică într-una de imagine. Preşedintele Băsescu ne-a arătat cum se face politica televizată: cum se recuperează jurnaliştii răpiţi, cum se conduce fără atribuţii constituţionale Guvernul, cum se dau ordine procurorilor şi cum se fac glume proaste, cum se trăieşte şi cum se dansează la televizor. Problema cu acest stil de politică este că, deşi aduce voturi, el nu rezolvă niciodată nimic. Dacă în perioada în care economia creştea acest model de a conduce era amuzant şi inofensiv, acum el are o mare problemă: nu ajută pe nimeni. România are probleme majore, grave. Criza economică face să scadă veniturile şi nivelul de trai, aduce înapoi FMI-ul, locurile de muncă sunt în pericol, oamenii chiar sunt omorâţi pe străzi, bătrânii chiar sunt batjocoriţi. Pentru românii care ne-au votat, noi ne-am asumat acum guvernarea. Riscăm însă să plătim pentru probleme pe care nu noi le-am creat şi pe care nu vom avea puterea să le rezolvăm în actuala formulă. Iar la final, când vom trage linie, vom vedea că Traian Băsescu va spune din nou, probabil începând de săptămâna viitoare de aici, din Parlament, că nu el este responsabil. Din păcate însă reformele şi ieşirea din criză nu se mai pot face doar la televizor. În acest timp, criza economică generează condiţiile pentru apariţia de noi dificultăţi în ţară. Microbii unui stat slab acum se dezvoltă, odată cu germenii unor mişcări de extremă, reflectând dezorientarea tinerilor şi lipsa locurilor de muncă. Primele simptome le vedem deja în cel mai violent început de an de după 1989. Ani de zile, în loc să ne ocupăm de problemele reale ale acestei ţări, am acceptat agenda pe care ne-a impus-o Traian Băsescu. Sistemul pe care el îl conduce este cel care a permis să apară pe străzi criminali, să vedem lupte de stradă între bande de infractori, să se fure arme şi secrete din armată. De patru ani, criza de sistem din România s-a accentuat. Pentru că nu ne-am ocupat de ce trebuia. Pentru că ne-am ocupat de dosarele adversarilor politici. Vă întreb însă, dragi colegi, cui i-a folosit toată această agitaţie? Astăzi, România se află în plină epocă a dezordinii, dar principalul vinovat nu este nici criza, nici istoria, nici Adrian Năstase. Vinovatul este cel care o hrăneşte zi de zi, fiindcă dezordinea este singurul său proiect. Acesta este nu doar un drum foarte periculos la vreme de criză economică. Acesta este şi un drum aproape clasic spre statul totalitar. Când instituţiile menite să facă ordine sunt slabe, şi dezordinea devine cronică, terorizând cetăţeanul, când clasa politică se luptă fratricid, apare imediat un om care spune cu lacrimi în ochi, desigur, că patria e în pericol, şi care insistă pe ideea că soluţia înseamnă mai multă putere, concentrată în aceleaşi mâni apte să facă ordine. Chiar dacă pare că situaţia dosarelor mele mă priveşte doar pe mine, atunci când vorbim de aplicarea legii niciodată nu este implicată doar o persoană. Niciodată nu vorbim doar despre cel în cauză, ci şi - sau mai ales -, despre principiul în cauză. Dacă personalizăm de fiecare dată, creăm precedente periculoase. Aş vrea să vă întreb, stimaţi colegi, sunteţi mulţumiţi de felul în care s-a modificat Legea răspunderii ministeriale special pentru mine? De modificarea de ieri, în procedură de turbo-urgenţă, a Regulamentului Camerei, astfel încât astăzi să se voteze mai confortabil? Aveţi în Regulament numeroase exemple în care hotărârile Camerei se iau cu votul majorităţii tuturor deputaţilor, nu cu votul celor prezenţi. Este şi cazul alegerii, spre exemplu, a preşedintelui Camerei. Preşedinta Camerei a fost aleasă conform art.21 alin.(2) pe o prevedere, care, în opinia Curţii, nu respectă un principiu constituţional. Pentru votul de astăzi, special pentru mine, a fost modificată procedura prevăzută de Regulament, stabilindu-se o majoritate şi mai redusă: majoritatea deputaţilor prezenţi. Inutil să vă spun că hotărârea de desemnare de către Parlament a judecătorilor Curţii Constituţionale, cei care au interpretat Constituţia în acest sens, prevede - poate neconstituţional - "votul favorabil necesar al majorităţii din numărul total", şi nu din numărul parlamentarilor prezenţi. Un mic paradox pe care doresc să vi-l semnalez tocmai pentru a arăta farmecul acestor proceduri care au un obiectiv foarte bine stabilit, pe care sper că, în ordine, disciplinat, la timp, îl vom împlini împreună, pentru a rezolva o problemă care, iată, de foarte multă vreme, stă pe agenda problemelor nerezolvate a preşedintelui Traian Băsescu. M-au deranjat şi chemările la ordine ale unor colegi din Grupul pentru minorităţi, acuzaţi că nu au votat corespunzător la Comisia juridică şi îmi cer scuze pentru eventualele neplăceri pe care le-au avut. Dragi colegi, Până acum am preferat să insist pe aplicarea şi pe respectarea legii. Am decis însă ca astăzi să vă cer un vot diferit. De ce fac acest lucru? Din două motive. Primul este dat de criza economică şi de dorinţa de a nu fi folosit cazul meu pentru a justifica lipsa de performanţă şi de eficienţă a guvernării. Al doilea motiv ţine de noua relaţie dintre PSD şi PD-L, o relaţie care stă la baza funcţionării noului Guvern şi de care depinde trecerea cu bine a României prin acest an greu. Nu vreau să se afirme că prin aceste dosare stau în calea unei coabitări armonioase între PSD şi PD-L. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Acceptând cererea mea, corul antic al demagogiei va trebui să găsească alte teme. Domnul Băsescu va trebui, poate, să se ocupe şi de problemele reale ale ţării. Personal, nu voi accepta să rămânem - eu şi atâtea alte persoane din jurul meu, familie, prieteni, colaboratori - ţinte vii ale abuzurilor unei administraţii politice şi ale unui DNA devenit "Departamentul antiNăstase Adrian". Nu voi accepta să ne transformăm în exemple vii de intimidare şi ameninţare la adresa adversarilor politici sau în sperietori că n-o să ne mai iubească Uniunea Europeană şi nu o să ne mai dea bani din acest motiv. Ca om al dreptului, dar şi ca om politic sunt pregătit să lupt în continuare pentru a-mi afirma opiniile şi mai ales nevinovăţia, în ciuda hărţuielilor de tot felul care vor fi folosite împotriva mea de maşinăria condusă de la Cotroceni. Sunt convins că toate aceste lucruri nu vor putea dura şi că cei răspunzători pentru ele, în final, vor plăti într-un fel sau altul. Ca bun român, îmi doresc ca ţara să aibă măcar de acum înainte un preşedinte care să se preocupe de viaţa românilor loviţi de criză, şi nu de fugărirea adversarilor politici. Votul dumneavoastră poate echivala cu o revoluţie, îl poate elibera pe Traian Băsescu de obsesia dosarelor mele şi atunci, poate, vom avea şansa unui preşedinte mai bun; acesta sau, mai probabil, următorul. Şi acum, stimaţi colegi, în încheiere, am o rugăminte practică - că au fost diverse comentarii privind eventuale declaraţii de formă şi intenţii ascunse, negocieri de tot felul. Aş vrea să vă rog să-mi faceţi o favoare. Chiar dacă nu aveţi niciun fel de element pentru a decide începerea urmăririi penale în ceea ce mă priveşte. Nu cred că aţi primit un raport din care să înţelegeţi despre ce este vorba. Cei care au făcut raportul nici măcar nu s-au uitat în dosarele respective. Nu ştiu care din probele din dosare sunt nule şi care, eventual, nu sunt nule. Nu am fost audiat la comisie. Raportul vizează două cauze care sunt complet diferite, şi dumneavoastră veţi vota în bloc, în devălmăşie, începerea urmăririi penale pentru ambele, fără să faceţi o eventuală diferenţiere. Eu nu ştiu de ce nu s-a făcut o cerere generală, în care să se spună, să se voteze astăzi începerea urmării penale în orice dosare s-ar putea face de acum înainte împotriva mea de către DNA. O astfel de chestiune ar fi rezolvat, poate, momente delicate în viitor, în care poate că ar trebui să ne reîntâlnim pentru aceeaşi procedură şi să ascultaţi aceste discursuri ale mele, pe care le veţi considera prea politice într-o chestiune atât de tehnică. Doresc însă, pentru a evita orice fel de neclaritate în legătură cu votul pe care-l veţi exprima în aceste condiţii, un vot pe care să-l daţi în cunoştinţă de cauză, citind, recitind art. 109, care vă dreptul să hotărâţi dacă sunt argumente pentru începerea urmăririi penale sau nu, în condiţiile în care Procurorul General n-a dorit să clarifice aceste lucruri, deşi Regulamentul Camerei îl obliga să facă acest lucru. Eu cred că lucrul cel mai firesc este să votaţi începerea urmăririi penale, pentru că un astfel de vot arată forţa parlamentarismului în România; capacitatea parlamentarilor de a asigura un echilibru în ceea ce priveşte viaţa politică din România; faptul că Parlamentul nu este o secţiune a Palatului Cotroceni. În felul acesta veţi dovedi, acceptând începerea urmăririi penale, că parlamentarii reprezintă o forţă de echilibru în sistemul puterilor statului din România. Şi pentru ca acest lucru să poată să fie făcut în aşa fel încât să nu apară comentarii din partea unora sau altora, eu fac apel în primul rând la colegii mei din Grupul parlamentar al PSD să voteze cu bilele la vedere, ca să nu existe niciun fel de neclaritate, stimaţi colegi. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.) Să nu vină cineva să spună... şi îmi permit o rugăminte colegială la colegii din Alianţă din PD-L, dacă şi dânşii ar putea să facă acelaşi lucru, ca să nu existe cumva suspiciuni de undeva de sus că vreunul dintre dumneavoastră ar putea să voteze cumva contrar a ceea ce este, de fapt, spiritul democratic. Vă mulţumesc foarte mult. În felul acesta, eu cred că vom elimina din viaţa noastră politică un subiect, iată, sensibil. Se fac dezbateri la televizor, sunt dezbateri de dimineaţă până seara, vin televiziunile aici, ne-au invadat în acest Palat al Parlamentului, pentru a transmite un vot de care depinde viitorul ţării. Şi de aceea, pentru că faptele sunt clare, pentru că aţi aflat şi ce se întâmplă cu termopanele mele între timp şi cu căzile care erau, de fapt, piscine sau piscinele erau căzi, pentru că aţi aflat toate aceste lucruri, inclusiv felul în care DNA-ul îi pune pe cei care sunt - cât stau, o vreme - din când în când în puşcărie să facă denunţuri sau autodenunţuri într-unele din aceste dosare, eu cred că, în felul acesta, am făcut cu toţii un seminar despre funcţionarea justiţiei sub regimul Traian Băsescu. Rămâne să vedeţi dumneavoastră dacă veţi dori ca acest sistem să continue. Şi, până la urmă, discursul meu de astăzi nu vizează de fapt aceste dosare, ci felul în care ne vom raporta la propriile noastre competenţe aici, în Parlament, şi la propria noastră ţară, în deciziile pe care le vom lua în acest an. Eu vă mulţumesc şi insist să votaţi în acest mod, pentru a nu exista niciun fel de neclaritate în legătură cu acest vot, care, fără îndoială, întăreşte vâna parlamentarilor şi arată că ei sunt cei care pot, în cunoştinţă de cauză, să decidă conform propriei lor conştiinţe, pe baza unui vot uninominal, care a transferat dinspre alegători către parlamentari dreptul de a decide în chestiuni importante. Vă mulţumesc şi vă doresc succes în continuare, în ceea ce înseamnă rezolvarea problemelor importante ale ţării. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.)

: Domnule preşedinte, Doamna ministru, Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Aceasta este o lege absolut necesară pentru viitor. Nu este o lege pentru campania electorală, vreau să fiţi încredinţaţi de acest lucru. Este o lege care a fost discutată în Comisia Europeană, este o lege care are şi avizul Guvernului. Este o lege porneşte de la ideea că un mare de persoane din zona rurală nu beneficiază de un sistem autentic de pensii. Practic, au avut până acum şi au în continuare, pentru o vreme, depinde de votul dumneavoastră, un sistem de ajutoare, de subvenţii care vin de la bugetul de stat. Sistemul propus, practic, preia un model care există şi în Franţa, sistemul de mutualitate cu statul şi care construieşte, de fapt, un sistem care va fi administrat în interiorul Casei de pensii de către un departament specializat. Cheltuielile pentru acest mecanism, în care agricultorul pune un leu iar statul pune doi lei, sau dacă el pune doi lei şi statul atunci pune 4 lei... se construieşte un sistem autentic de pensii. El va intra în funcţiune, dacă veţi fi de acord cu el, în 1 ianuarie 2010. Cheltuielile sunt minore, chiar faţă de sumele care sunt cheltuite în acest moment. Practic, în 2024, efortul bugetar, maxim va fi de 4 miliarde de lei, iar în 2011, primul an în plată a noilor pensii, va fi de 0,39 miliarde de lei. Nu vreau să intru în amănunte, ceea ce vreau să subliniez este faptul că acest proiect de lege este absolut necesar pentru a realiza un mecanism autentic de pensii pentru mai mult de un milion şi ceva de locuitori din zonele rurale, depinde de votul dumneavoastră. Din câte am înţeles şi comisia de specialitate a fost de acord, în final, după ce au avut loc numeroase discuţii privind adaptări ale textului la ceea ce trebuie să fie până la urmă mecanismul general pentru acest gen de pensionari. Vă mulţumesc foarte mult. Sper să fiţi de acord cu textul, aşa cum a fost el modificat în cadrul comisiilor.

: Vă mulţumesc foarte mult. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În urmă cu opt ani, în anul 2000, am început să-mi construiesc un apartament şi de la un moment, de la un anumit moment, nu m-am mai înţeles cu constructorul. El crede că-i datorez nişte bani, eu am dovezi că i-am dat şi aşa prea mult, sunt numeroase situaţii de genul acesta în România şi în lume. Ele se rezolvă încet şi banal, în justiţia civilă. Cred însă că este pentru prima dată în istorie când un Parlament al unei ţări este obligat să-şi abandoneze treburile curente, să se adune ca să discute despre aşa ceva. În opinia mea, trăim astăzi un moment trist şi grav. El este consecinţa unei situaţii politice triste şi grave. Actualul preşedinte al ţării a încercat să mă transforme într-un simbol atunci când şi-a construit, în urmă cu patru ani, campania electorală. Eu eram cel care "gestiona sistemul ticăloşit". Aşa că am fost acuzat de o corupţie aproape necuantificabilă. Eram "corupt din cap şi până în picioare din debara şi până în birou". În buzunarele mele adânci se adunau miliardele de dolari, vagoane de copii vânduţi pentru organe, munţii şi pădurile patriei, Dunărea, împreună cu Delta sa, fabrici, uzine, livezi, vii. În casa mea erau ascunse mumii egiptene, statui de aur masiv şi papirusuri de valoare inestimabilă. Credeţi-mă, poate nu vă mai amintiţi, dar nu exagerez, în orice caz, nu eu, acesta era discursul politic. Cel care l-a folosit a ajuns la putere. Şi trebuia să ajungă şi la un adevăr cât de cât juridic. Nu se putea ca "Năstase cel corupt" să scape nepedepsit. Nu se putea ca "Năstase cel corupt" să reuşească într-un fel să supravieţuiască acestui mandat. Problema era însă că sistemul ticăloşit, deschis în campania electorală, nu semăna deloc cu ceea ce spunea acest om în campania electorală. Actele şi faptele spuneau, de fapt, altceva. Realitatea era alta. S-a improvizat ceva nerelevant, dar cât mai zgomotos. Aşa s-a ajuns la "Dosarul Zambaccian". De fapt, vreo nouă "dosare Zambaccian" conexate, disjunse, reconexate, redisjunse, până când şi procurorii au început să le încurce. Scopul însă era clar: hărţuirea politică a unui adversar incomod şi de asta vă aflaţi dumneavoastră astăzi aici pentru a discuta această temă. Acest mandat prezidenţial a început cu mari minciuni şi continuă aşa şi astăzi. Ni s-a spus despre falsa revoluţie, despre lupta împotriva sistemului, despre fraudarea alegerilor, ni s-a spus despre colaborarea foarte bună cu Guvernul şi cu Parlamentul. Nimic din toate acestea nu s-a concretizat. Dimpotrivă, chiar şi discursul atât de popular despre lupta împotriva corupţiei a început să fie respins. Dar să nu avem iluzia că Traian Băsescu chiar vrea să lupte împotriva corupţiei. Traian Băsescu a avut o singură idee tot mandatul său de până acum. Nu aceea de a-i face pe români să trăiască bine, ci aceea de a lovi sistematic în toţi adversarii politici. Cu ajutorul procurorilor pe care el i-a numit şi care pun pe hârtie tot ce li se spune. Iertaţi-mă, stimaţi colegi, vorbiţi astăzi aici despre justiţie. Dar nu este vorba despre justiţie. Este vorba despre nişte agenţi prezidenţiali care fabrică dosare şi construiesc o anumită acţiune în Parlament şi la televizor pentru discreditarea adversarilor politici. Dumneavoastră astăzi nu puteţi să decideţi trimiterea dosarului meu direct în instanţă, îl veţi trimite înapoi la cei care se ocupă cu regia referitoare la aceste dosare pentru adversarii politici. Sub semnătura domnului Daniel Morar, DNA vă cere astăzi să aprobaţi începerea urmăririi penale faţă de mine. Din respect pentru Parlament şi pentru lege o să vă rog să-mi permiteţi să mă refer doar la aberaţiile cele mai importante ale acestei cereri şi o să încep cu problemele cele mai grave, cu cele de fond. Dar ca să ajungă să vă supună atenţiei această cerere, DNA trebuia să anexeze şi nişte probe, cele administrate în dosar. Este pentru prima dată când încearcă să facă acest lucru. În anul 2006 îmi cerea tot aici permisiunea de a-mi percheziţiona locuinţa, DNA nu administrase în acel dosar nici o probă. Cei care au examinat dosarele au văzut că s-au încurcat procurorii în renumerotarea dosarelor, în pornirea, repornirea lor, conexări şi aşa mai departe, în aşa fel încât astăzi puteţi să observaţi, au observat colegii din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, practic, acea solicitare pentru percheziţionarea locuinţei, practic nu avea nici un fel de temei. De data asta, situaţia e alta, dar este tot ridicolă. Probele pe care încearcă să vi le prezinte DNA sunt lovite de nulitate absolută, nu pentru că aşa vreau eu, ci pentru că, în două rânduri, Înalta Curte, inclusiv în Completul de nouă judecători, luând în considerare prevederile din Codul de procedură penală, aşa a hotărât. Altfel spus, aceste probe au fost obţinute fără respectarea condiţiilor legale. Menţionez, spre exemplu, înregistrările ambientale făcute de DNA în biroul meu de la Camera Deputaţilor, în martie 2006, cu 6 luni înainte ca asemenea proceduri să fi devenit mijloace legale de probă. Dacă aţi aproba cererea DNA bazându-vă pe asemenea probe, declarate nule de instanţe, s-ar ajunge şi la un precedent de gravitate excepţională. Justiţia însăşi s-ar vedea într-o situaţie delicată pusă să judece pe baza unor probe pe care ea însăşi le-a declarat nule, dar pe care Parlamentul le-ar putea valida. Iar alte probe în susţinerea cererii DNA nu există. Mai mult decât atât, pe tot cuprinsul dosarelor fabricate de DNA nu există nici o probă, fie ea chiar nulă, pe care să susţină acuzaţiile care mi se aduc. Se afirmă că aş fi obţinut beneficii de la firme care mi-au construit apartamentul pentru ca eu să asigur, la rândul meu, contracte acestor firme sau s-o numesc într-o funcţie publică pe doamna Irina Paula Jianu. Asta ar fi în imaginaţia DNA şi a lui Daniel Morar un trafic de influenţă. Stimaţi colegi, Vă aduc aminte că Inspectoratul pentru Calitatea în Construcţii, în subordine ministerială, a ajuns în subordinea Cancelariei primului-ministru în 2004, la mijlocul anului 2004, şi atunci, datorită deciziei care a fost luată în Parlament, pentru că Ordonanţa de urgenţă trimisă de la Guvern menţinea acest inspectorat în subordinea unui minister existent atunci, Ministerul Controlului. Vă dau acest element care, într-un fel, este pus cu rea-credinţă în sesizarea venită de la DNA pentru a vă arăta realităţile unor chestiuni în care chiar dumneavoastră puteţi să fiţi martori. Eu nu am obţinut nici un beneficiu de la nici o firmă. În 1998, când eram în Opoziţie, am cumpărat un teren şi, în anul 2000, am încheiat cu Societatea "Conimpuls" un contract de societate civilă cât se poate de echilibrat. Nu am primit nimic pe gratis. Familia mea oferea constructorilor terenul ca să construiască pe el un bloc, iar noi obţineam gratuit drept contravaloare unul din apartamentele din bloc, ceea ce s-a şi întâmplat. Ce mi-au dat mie constructorii pentru ca eu, la rândul meu, să le ofer, eventual, ceva. Nu reiese nimic din aceste probe. Mai mult, firma despre care se spune că ar fi obţinut prin intermediul meu contracte cu statul avea aceste contracte din 1999 şi le continuă şi astăzi, iar contractele ei cu familia mea s-au făcut abia din 2003. Şi, mai mult, numirea doamnei Jianu în funcţia de şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii nu era în atribuţiile mele. Conform DNA, sinteza acestui dosar este aceea că am făcut trafic influenţă, dar fără să primesc nimic şi fără să ofer nimic, ceea ce este destul de ciudat. Iată însă ce declara în ziarele de astăzi domnul Tiberiu Urdăreanu, preşedintele Firmei UTI, invocat în sesizarea respectivă: "Sunt absolut siderat de modul în care procurorii DNA au transformat o relaţie comercială de furnizor de echipamente şi servicii în acuze de trafic de influenţă. Declaraţiile luate unor angajaţi ai firmei au fost făcute sub presiune de procurorii DNA care au dictat în urma unor interogatorii afirmaţiile de care aveau nevoie, scoase chiar din context. Practica DNA de a acuza firma UTI că a obţinut contracte cu statul, în condiţii ilegale, fără a le proba cu nimic arată cât de abuzive sunt metodele unor procurori. Contractele firmei au fost obţinute în urma unor licitaţii legale şi DNA nu a argumentat în nici un fel sprijinul pe care l-ar fi primit de la Guvern. Angajaţii UTI au fost şantajaţi pentru a obţine de la ei denunţuri împotriva lui Adrian Năstase." Aceasta este justiţia la care unii dintre colegii mei, vorbind despre Justiţie, înţeleg să trimită, eventual, pentru o mai bună examinare imparţială, obiectivă, profesionistă aceste dosare. Eu vă spun încă o dată, este vorba, de patru ani de zile, de o hărţuire politică permanentă prin nişte instrumente politice care au ieşit de sub controlul civil şi care acţionează, care funcţionează practic sub o comandă politică evidentă. O altă acuzaţie se referă la participaţia improprie la săvârşirea unor infracţiuni de fals, printr-un intermediar, adică prin soţia mea. Aceasta este o aberaţie juridică pe care orice absolvent de drept o poate sesiza. "Participaţia improprie presupune determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod cu intenţie la săvârşirea unei infracţiuni de către o altă persoană". Asta spune Codul penal. El exclude clar posibilitatea existenţei unui interpus. Cererea, pe care o aveţi în faţă, nu e numai lipsită de orice probe şi de orice legătură cu realitatea, este şi o sesizare ilegală, aşa cum unii dintre colegi au semnalat aceste lucruri în cadrul discuţiei din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Nu vreau să insist asupra acestui aspect. Mie mi se pare mult însă mai importante problemele grave de hărţuire politică din aceste dosare, dar aceste mari ilegalităţi formale arată graba, nepăsarea şi presiunea politică sub care lucrează DNA. Cum se poate ca asemenea aberaţii juridice să ajungă pe masa Parlamentului, să creeze opiniei publice impresia că DNA lucrează şi că eu şi familia mea suntem nişte infractori. Uşor. Fostul ministru al justiţiei, acesta este răspunsul "uşor", pentru că fostul ministru al justiţiei, Monica Macovei, declara la Radio România - Actualităţi că "Procedura nu este importantă atunci când vrem să avem rezultate". I-aş sugera domnului Morar să pună ca motto acest citat pe dosarele mele. În acest dosar, stimaţi colegi, nu s-a ţinut cont, într-adevăr, nici de proceduri, de nimic. Există trei oameni condamnaţi în timpul "regimului meu corupt", cărora li s-a propus în timpul acestui "regim al marii transparenţe şi corectitudini" să dea declaraţii contra mea în schimbul libertăţii. Doi au fost de acord şi sunt liberi, al treilea a spus public ce fel de târg i s-a oferit şi lui i s-a respins cererea de eliberare condiţionată. Tot în acest dosar au fost chemaţi ofiţeri de la SPP cărora li s-a cerut să povestească ce au auzit prin maşini, ce vorbesc între ei diverşi demnitari. S-a încercat nu numai macularea civililor, dar şi a onoarei militare. Pe vremea când acest dosar era demarat, ţineţi minte că Monica Macovei şi Daniel Morar doreau o percheziţie la mine la domiciliu. Câtă cerneală a curs atunci în legătură cu acea percheziţie... Câtă lume indignată. Ancheta nu putea merge mai departe, statul însuşi părea în pericol. Modernizarea ţării şi integrarea europeană erau periclitate. După ce am demisionat de la conducerea Camerei, brusc s-a făcut linişte, nu mai era nevoie de percheziţie, nu se mai supăra nici o voce independentă din societatea civilă, vajnicii procurori anticorupţie au putut să lucreze şi fără aşa ceva. Mai e nevoie de vreo altă probă ca să dovedesc faptul că "dosarul Zambaccian" e politic? Că simulacrul de cercetare televizată de la vecinii mei a avut ca unic scop scoaterea mea de la conducerea Camerei Deputaţilor? De-a lungul istoriei noastre am avut de-a face cu multe dosare politice. În numele urii de clasă sau în numele urii de rasă, într-o luptă internă dintr-un partid sau pentru lupta dintre mai multe partide. "Dosarul Zambaccian" este un caz special, un dosar politic, făcut din cauza urii lui Traian Băsescu faţă de mine. Ca fost premier, ca fost şef al unui partid concurent, ca fost contracandidat la preşedinţie, ca fost vecin, contează mai puţin. Vă las să alegeţi. Traian Băsescu are o problemă gravă de caracter, de moralitate, de responsabilitate. Dar nu putem constata acest lucru liniştiţi ca moralişti sau ca psihologi, pentru că, în acest moment, România însăşi are o gravă problemă de negândit în acest context în care ne aflăm. În 2008, România membră a NATO şi a Uniunii Europene are dosare politice. Acesta, aflat acum în faţa dumneavoastră nu e singurul. Şi alte persoane sunt târâte în coşmaruri similare, împreună cu familiile lor. Legi normale, mai bune sau mai rele, sunt ciuntite, sunt schimonosite, sunt batjocorite, ca să încapă în tiparele strâmte ale urii, ale răzbunării, ale celor care sunt prea mici ca să se ridice fără să-i distrugă pe toţi cei din jur. Stimaţi colegi, Sigur că putem discuta dacă soluţia procedurii privind responsabilitatea miniştrilor, foştilor miniştri, aşa cum este prevăzută în Constituţie şi cum a pornit din 1991 şi după aceea a fost formulată în 1999 de către Guvernul din care făceau parte şi Valeriu Stoica şi Traian Băsescu, reprezintă soluţia cea mai bună. Aşa cum putem să ne gândim dacă imunitatea pentru preşedintele României nu transformă cumva mai egal decât ceilalţi cetăţeni ai României. Poate că aceste întrebări îşi vor găsi răspunsuri în viitor, atunci când se va modifica Constituţia. Deocamdată, ceea ce pot eu să constat, şi sunt convins că veţi fi de acord cu mine, acest război împotriva mea nu a avut niciodată în mintea iniţiatorilor săi vreun sens juridic sau vreo intenţie de a fi tranşat în plan juridic. Nu s-a dorit niciodată să se facă dreptate sau să se dezvăluie adevărul. Unica, profunda, incontestabila semnificaţie a acestui dosar este nevoia lui Traian Băsescu de a-şi justifica mandatul. Acuzaţiile s-au făcut în aşa fel încât să sune bine la televizor, toţi paşii au fost planificaţi, astfel încât să aibă o rezonanţă mediatică imensă. Termopane, buncăre deşi Legea nr.241 din 3 octombrie 1996 privind protecţia civilă impune prin art.33 obligativitatea construirii unor adăposturi de protecţie civilă. N-are rost să vă mai spun acest lucru. Piscina, deşi era vorba de o cadă de baie de doi metri pe doi metri pe care, probabil, unii dintre dumneavoastră au văzut-o astăzi în ziare, aceasta este piscina despre care vorbesc cei care reprezintă justiţia în relaţia cu Parlamentul. Fiecare mişcare s-a produs astfel încât să coincidă cu un moment politic de succes al meu ca politician, membru al P.S.D. Şi atunci, îmi veţi spune că este vorba doar de coincidenţe? Ca dovadă că totul este o chestiune politică, vă mai dau un argument: în timp ce în Parlament aveau loc audierile pentru acest caz, am primit o situaţie acasă, cea pe care o am acum în mână, legată de o nouă posibilă cauză penală. Sunt invitat pe 26 iunie, de data aceasta, stimaţi colegi, pentru că DNA-ul, după ce a încercat prin Monica Macovei să trimită dosarele mele sau dosarul meu direct în instanţă modificând legea răspunderii, ceea ce n-a reuşit în final, după ce a încercat să trimită acest dosar doar cu avizul prietenului de la Cotroceni, după ce a încercat cu sprijinul Parlamentului şi părea la nivelul Comisiei juridice că nu reuşeşte acest lucru, a trecut la o nouă etapă, cea în care sunt acuzat nu în calitate de fost prim-ministru, ci în calitate de fost preşedinte al partidului, în aşa fel încât să nu mai fie nevoie de a fi vorba de o chestiune legată de campania electorală şi de finanţarea campaniei electorale, nu din 2008, ci din 2004. Deci, după patru ani de zile, au descoperit, cei de la DNA, că am o problemă cu campania electorală din 2004, şi în felul acesta, fiind vorba de Legea nr.78, n-ar mai fi nevoie, deci, de avizul dumneavoastră, care aţi putea să votaţi aiurea şi să consideraţi că este vorba de hărţuire politică, şi atunci au inventat această chestiune în aşa fel încât dosarul să poată să fie trimis direct la instanţă pe această temă. Este sau nu este vorba de hărţuire politică? Veţi decide dacă Parlamentul poate să intervină sau este nevoie să intervină pentru a opri acest gen de acţiune politică împotriva adversarilor politici, veţi spune dumneavoastră dacă este oportun sau nu să acţionăm. Nu s-a trimis la Parlament dosarul respectiv tocmai pentru că era invocată Legea nr.78 în această cauză. Am fost în tot acest timp, stimaţi colegi, precum un boxer care încasează constant pumni, dar nu în ring, acolo unde funcţionează reguli, acolo unde există arbitri şi acolo unde jocul este guvernat de corectitudine, ci pe drumul către vestiar, apoi mult timp după ieşirea din sala de competiţie şi chiar în propria casă, în faţa propriei familii şi a prietenilor. Domnilor, doamnelor parlamentari, Mai mult decât Năstase, România are nevoie astăzi de un semnal clar împotriva abuzurilor, pentru că abuzuri se fac peste tot. Veţi transmite prin gestul şi decizia pe care o veţi lua tuturor celor care trebuie să impună legea în ţara noastră că vremea abuzurilor, a interceptărilor telefonice ilegale a trecut, că stalinismul a rămas doar în cărţile de istorie, că românul din orice sat sau din orice oraş nu va mai fi nevoit să ajungă la instanţele europene ca să-şi găsească într-un final dreptatea refuzată aici. Deci, să facem loc pentru dreptate şi normalitate. Trebuie să îngrădim tot mai mult spaţiul încă larg pe care-l lăsăm pentru ură şi slugărnicie. În aceste zile, se încearcă să se sugereze o idee aberantă, aceea că Uniunea Europeană ne va sancţiona cu clauza de salvgardare dacă dosarul Năstase nu va ajunge înapoi la cei care fabrică aceste dosare de trei ani de zile. Şi asta pentru că Parlamentul ar trebui să-şi exprime un punct de vedere în baza obligaţiilor sale legale. Se mobilizează resurse imense pentru a reactiva mereu sperietoarea dosarelor, pentru a se ascunde imaginea reală, iar această imagine este una care dă frisoane în dealul Cotroceni. Pe de altă parte, sigur, recentele alegeri locale au dus la anumite concluzii. România, în acest moment, în loc să privească spre viitor, continuă, la patru ani de la alegeri, să privească spre trecut. Conflictele lui Băsescu, în primul rând, îndepărtează populaţia de clasa politică, slăbesc instituţiile şi le blochează. În loc să încercăm să întărim drepturile cetăţenilor, să pregătim România pentru poziţia sa nouă de membru al Uniunii Europene şi de ţară importantă în regiune, în loc să vedem cum putem proteja românii de efectele negative ale creşterilor de preţuri la alimente, la combustibil, în loc să ne ocupăm de pregătirea mai bună a tinerilor pentru viaţă, de oferirea de şanse pentru un trai decent pentru toţi cetăţenii României, stăm şi discutăm despre obsesiile punctuale ale unui preşedinte. În acest timp, adevărata luptă anticorupţie stagnează. Este acea luptă care ar fi trebuit să ducă la un control mai bun asupra cheltuielilor publice. Vreau să vă atrag atenţia asupra unui aspect care e foarte simplu: în dosarele acestea nu se discută nimic despre fonduri de la stat, despre instituţiile statului. Este vorba despre un contract de societate civilă între mine şi o firmă privată, cu fonduri private şi, în mod firesc, în măsura în care există litigii care pot să existe în orice astfel de relaţii contractuale, ele trebuie să fie rezolvate de justiţie, dar de justiţia comercială, de cea civilă, nu de către cea penală. Altfel s-ar ajunge, într-adevăr, la o premieră. Dragi prieteni, dragi colegi, Avem de ales, nu doar ca parlamentari, dar şi ca cetăţeni. România modernă, construcţia europeană nu vin de la sine, mereu vom avea de ales. Putem alege să fim călăi, putem fi împinşi să devenim victime, dar eu cred că cel mai grav lucru este să acceptăm rolul de martori pasivi la felul în care călăii îşi tratează victimele. I-am auzit pe mulţi întrebându-se de ce se ascunde Năstase îndărătul Parlamentului. Dacă e nevinovat, de ce nu acceptă să fie judecat? Stimaţi colegi, Vă repet, dumneavoastră nu aţi decide aici trimiterea acestui dosar în instanţă, ci, din nou, jocurile permanente, chemările pe treptele din faţă de la DNA şi tot ce înseamnă abuzurile, presiunile asupra martorilor. Elementele despre care v-am vorbit, despre care mulţi dintre colegii care au avut acces la dosare, sunt sigur că le-au constatat şi acolo. Din anul 2003, imunitatea parlamentară prevăzută de Constituţie a dispărut. Dar aici este vorba despre un mecanism pe care îl vom accepta sau nu în ceea ce priveşte continuarea unui sistem de protecţie pentru foştii miniştri, deci nu este vorba despre imunitatea parlamentară, atunci când sunt şi ei parlamentari, miniştrii sau foştii miniştrii. Este bine sau rău, putem să mergem, cum am sugerat la un moment dat, pe modelul prevăzut de Constituţia franceză, care stabileşte reguli oarecum diferite de cele din România. Cred că trebuie adus la zi mecanismul, sau trebuie adusă la zi procedura în aceste cazuri. Dar, vreau să spun că, până la urmă, chestiunea pentru viitor nu rezolvă ceea ce în momentul de faţă DNA-ul cere să faceţi într-un fel, printr-o presiune, printr-o violare de fapt a Constituţiei, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul anilor, atunci când a fost modificată Legea răspunderii ministeriale. Stimaţi colegi, Ştiu clar că imaginea mea a fost afectată, ştiu că se citesc sondajele, şi ştiu că mulţi dintre oameni citesc rapid doar titlurile din ziare fără să urmărească, fără să fie atenţi la celelalte lucruri. Este vorba de o campanie foarte inteligentă pe care şeful statului a pornit-o. Dar, eu vreau să reţineţi de la mine: eu nu am nici un fel de problemă de a merge în justiţie, am şi mers de altfel. Acolo am reuşit să rezolv o chestiune pe care nu reuşisem ani de zile s-o rezolv la nivelul DNA. Atunci când le-am spus procurorilor că ar fi trebuit să o pună în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale din 1999, pur şi simplu au râs. A fost nevoie ca în faţa instanţei să cer reexaminarea acestei chestiuni, Curtea Constituţională să dea a doua oară aceeaşi decizie care să invalideze o soluţie care fusese impusă printr-o ordonanţă de urgenţă dată de Monica Macovei şi doar în aceste condiţii, dosarele s-au întors la DNA pentru aviz, după aceea, au mers, aşa cum vă spuneam, la Preşedinte. Vreau să vă mai spun un lucru: la comisie, am dat zeci de documente şi zeci de materiale pe care, sigur, nu le pot prezenta aici. Dar am prezentat stânga-dreapta, cele două sesizări care au fost făcute de DNA în legătură cu acest dosar, una la Cotroceni şi cealaltă, aici, la Parlament. Pe cea de la Parlament aţi văzut-o postată pe site şi pe cea de la Cotroceni n-o aveţi. Între cele două, ca modalitate de abordare există o diferenţă enormă. De ce? Pentru că aici se urmărea ca aceste aspecte să fie făcute publice, să se vorbească despre buncăre, despre piscine. Tot acest mecanism, în mod evident, este cel care era avut în vedere, jocul acesta de imagine care, după părerea mea, va trebui să fie curmat. Parlamentul, în opinia mea, va trebui să decidă dacă intră în acest joc de complicitate cu DNA care, în mod normal, trebuia să trimită la Parlament doar o sesizare, în final, n-a mai trimis nici sesizarea, pentru că nu există o sesizare din partea Procurorului General, dar, în final, doar după aceea trebuiau pornite aşa-zisele cercetări preliminare. În realitate, s-a făcut toată cercetarea, aşa-zisa cercetare, s-au audiat martori, au fost, în sfârşit, selectate mărturiile respective. Acesta a fost mecanismul pe care eu îl consider stalinist, un mecanism diversionist, un mecanism pe care eu sunt convins că nu îl veţi accepta ca fundament pentru un act de justiţie. Vreau să închei cerându-mi scuze pentru timpul pe care l-aţi pierdut ascultând aceste lucruri. Vă cer scuze pentru timpul pierdut, o fac eu pentru că cei vinovaţi n-o vor face, aşa cum nu vor face acest lucru nici în legătură cu banii cheltuiţi în ceea ce priveşte audierea sutelor de martori şi ca să vă mai dau încă un exemplu pe care l-am dat şi la comisie în legătură cu felul în care justiţia, cu "J" mare, independentă din România lucrează în cazul meu, precizez din nou că este vorba de DNA, am să menţionez numele primilor doi martori din rechizitoriul care a fost trimis pentru judecată la Înalta Curte şi care a fost după aceea retrimis la DNA. Dar din cei 200 de martori care erau menţionaţi acolo pentru a fi audiaţi, şi, sigur, asta se urmăreşte, să înceapă o întreagă...cum să spun, un carusel zilnic la Înalta Curte, la DNA. Dar, iată numele celor doi martori, primii şi cei mai importanţi chemaţi de către DNA pentru a fi eventual audiaţi la Înalta Curte, în justiţia independentă: pe primul îl cheamă Ceauşescu Nicolae, e domiciliat în Călăraşi, cred că este şofer sau aşa ceva, iar pe al doilea îl

Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, În primul rând, vă dau o veste bună: Legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii la poliţie politică este în vigoare, ea a fost adoptată şi cu voturile noastre! De aceea, vă rog să interpretaţi declaraţia mea strict în legătură cu anumite elemente legate de aplicarea legii, nu ca un punct de vedere referitor la lege şi la principiile conţinute în această lege. Oricine va interpreta altfel declaraţia pe care o fac în numele grupurilor noastre, va fi de rea-credinţă şi doresc să precizez acest lucru de la început. Ceea ce ne preocupă este degradarea, din păcate, fără precedent a activităţii parlamentare şi a modului în care se iau decizii de către Parlament în legătură cu aplicarea legilor pe care el însuşi le-a adoptat. Şi vă dau un exemplu: s-a spus în cursul dezbaterilor de la birourile permanente, dar şi aici că una dintre problemele invocate, şi anume depunerea unor candidaturi cu nerespectarea legii (vă repet, nu este o referire personală, este vorba de o constatare pe care au făcut-o mulţi dintre membrii comisiei şi mulţi dintre membrii birourilor permanente), această observare de viciu regulamentar şi de nerespectare a legii nu poate să fie amânată şi transmisă ulterior Curţii Supreme de Justiţie, ca şi cum noi n-am şti, la acest moment, când votăm, că este vorba de un viciu în ceea ce priveşte constituirea şi componenţa acestui colegiu! S-a citat art. 9. Art. 9 din lege spune următorul lucru: "În cazul în care, ulterior (subliniez, ulterior) alegerii Consiliului se constată că unul dintre membrii acestuia nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în prezenta lege, se procedează la revocarea mandatului." Eu vreau să vă spun că, acum, nu suntem "ulterior", ci suntem înainte de vot! Şi vreau să vă spun încă o dată ceea ce ştiţi şi dumneavoastră, că aceste propuneri nu sunt conforme cu legea. Poate Parlamentul să se constituie într-o structură de terţi, care nu ştiu nimic despre felul în care a fost constituită această listă pentru Colegiu? Evident că nu! Şi nu mai discut despre celelalte chestiuni de ordin procedural, legate de desemnarea domnului Patapievici (încă o dată, nu este vorba de un comentariu personal, nu pun în discuţia filosofia sa de viaţă, felul în care doreşte să gloseze în legătură cu, în sfârşit, calităţile şi elementele de fundamentare a personalităţii poporului român sau alte chestiuni, care în definitiv, sunt pur şi simplu o legătură între dânsul şi cititorii săi). Dar problema care, pentru noi, este importantă este aceea a regularităţii procedurii. Şi s-a arătat foarte clar şi, în birourile permanente, domnul preşedinte Quintus (s-a consemnat acest lucru) a arătat că stabilirea candidaturilor s-a făcut fără cvorum. Deci, această listă, în acest moment, nu este prezentată regulamentar pentru vot! În ciuda observaţiilor noastre, această listă este împinsă acum pentru un vot care este, din punctul nostru de vedere, nelegal şi exprimat în legătură cu o listă care s-a făcut fără respectarea legii. Nu ştim care sunt raţiunile care împing actuala conducere a Parlamentului şi pe unii dintre colegii din coaliţia guvernamentală să realizeze această gravă eroare. După ce s-a aşteptat atâta vreme, după ce s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte legea (şi acesta era lucrul cel mai important!), era oare atât de greu să se facă un efort de a se depăşi aceste neregularităţi, pe care, nu numai noi, dar şi presa, societatea civilă le-au menţionat? Am făcut propunerile respective inclusiv în Biroul permanent. Dumneavoastră nu ţineţi seama de aceste lucruri. Putem să fim, oare, complici la aceste proceduri, care nu sunt bazate pe lege? Pentru a câta oară ni se propune o procedură care este neregulamentară? În aceste condiţii, fără a insista mai mult pe raţiunile pentru care am luat o decizie, pe care vă voi prezenta-o imediat, am hotărât să nu participăm la votul care se va exprima în legătură cu votarea acestei liste pentru Colegiul pentru arhive. Este un lucru regretabil şi vreau să vă spun că am reflectat îndelung, pentru că am fi dorit ca acest Colegiu să fie votat în mod unanim de către Parlament, astfel încât el să aibă o autoritate morală incontestabilă şi astfel încât acest Colegiu, ca instanţă ultimă, ca instanţă morală, repet, să poată să beneficieze de statutul de care ar fi avut nevoie în perioada următoare. Din păcate, unele partide politice de la putere ne-au împins să adoptatăm această soluţie. Eu cred că este un lucru regretabil pentru noi toţi, pentru că, din nou, am reuşit să introducem în derizoriu un lucru serios, pe care am fi putut să-l realizăm în mod temeinic. Repet punctul nostru de vedere: nu vom participa, pentru motivele arătate, la aplicarea într-un mod incorect a unei legi pe care noi am votat-o. Vă mulţumesc.