Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Adrian Năstase
Adrian Năstase
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: Domnule preşedinte, Doamna ministru, Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Aceasta este o lege absolut necesară pentru viitor. Nu este o lege pentru campania electorală, vreau fiţi încredinţaţi de acest lucru. Este o lege care a fost discutată în Comisia Europeană, este o lege care are şi avizul Guvernului. Este o lege porneşte de la ideea un mare de persoane din zona rurală nu beneficiază de un sistem autentic de pensii. Practic, au avut până acum şi au în continuare, pentru o vreme, depinde de votul dumneavoastră, un sistem de ajutoare, de subvenţii care vin de la bugetul de stat. Sistemul propus, practic, preia un model care există şi în Franţa, sistemul de mutualitate cu statul şi care construieşte, de fapt, un sistem care va fi administrat în interiorul Casei de pensii de către un departament specializat. Cheltuielile pentru acest mecanism, în care agricultorul pune un leu iar statul pune doi lei, sau dacă el pune doi lei şi statul atunci pune 4 lei... se construieşte un sistem autentic de pensii. El va intra în funcţiune, dacă veţi fi de acord cu el, în 1 ianuarie 2010. Cheltuielile sunt minore, chiar faţă de sumele care sunt cheltuite în acest moment. Practic, în 2024, efortul bugetar, maxim va fi de 4 miliarde de lei, iar în 2011, primul an în plată a noilor pensii, va fi de 0,39 miliarde de lei. Nu vreau intru în amănunte, ceea ce vreau subliniez este faptul acest proiect de lege este absolut necesar pentru a realiza un mecanism autentic de pensii pentru mai mult de un milion şi ceva de locuitori din zonele rurale, depinde de votul dumneavoastră. Din câte am înţeles şi comisia de specialitate a fost de acord, în final, după ce au avut loc numeroase discuţii privind adaptări ale textului la ceea ce trebuie fie până la urmă mecanismul general pentru acest gen de pensionari. mulţumesc foarte mult. Sper fiţi de acord cu textul, aşa cum a fost el modificat în cadrul comisiilor.
13 Oct 2008  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Năstase Adrian”

Lasa un comentariu

Tag-uri din presă
fost deputat in perioada 2000-2004  fost prim-ministru al României 
Date de contact
Birou parlamentar: Str. Blajului nr. 1 Bl. 23 Parter, Mizil, Jud. Prahova, cod 105800
(021)313.14.50
Flux RSS   Declarații
27 Apr
2012
: Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, Un scurt drept la replică. Nu-mi propun să comentez această prezentare extensivă. Sigur, vor urma dezbateri. O chestiune însă fo... 
23 Jan
2012
: Domnule preşedinte, Doar o precizare, pentru că domnul prim-ministru a invocat acea asumare de răspundere din 2002 şi a întrebat de ce am făcut acel lucru, răspunsul scurt este pentru că ... 
23 Jan
2012
: Putem, în schimb, să discutăm despre celelalte chestiuni. În primul rând, în legătură cu ceea ce înseamnă o criză profundă şi suntem cu toţii de acord că nu este vorba doar de o cr... 
23 Jan
2012
: Domnule preşedinte Vasile Boc, Doamnă preşedinte, Iertaţi-mă, domnule preşedinte. N-aş fi vrut să intervin, dar, neştiind dacă domnul preşedinte Crin Antonescu va lua cuvântul, am în... 
15 Nov
2011
: Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Sunt de acord cu observaţia pe care a făcut-o domnul Márton Árpád, însă această observaţie trebuia făcută înainte de vot. Trebuia spus înainte d... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.