: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Evident că nu doresc să intru în polemică, ceea ce tocmai aţi auzit, dar vă spun cu toată deschiderea că un asemenea discurs şi o asemenea coborâre a stachetei unui parlamentar, nu veţi vedea niciunde în Europa şi asta reprezintă, până la urmă mişto-ul românesc, mişto-ul românesc înseamnă acea vorbă lungă fără nici o soluţie pe care o ştim şi nu are nici o şansă să ne facă bine, şi nu ne-a făcut niciodată bine. Acesta este subiectul la ceea ce vreau să vă spun, insistând asupra a doua concepte care nu sunt foarte mult prezente în istorie, nici în politologie, e vorba de şansă şi de neşansă. Sigur că în anii 1990, România, chiar şi printre ţările din estul Europei nu a fost printre ţările cele norocoase, nu este cazul să ne plângem de milă, vedem ce se întâmplă în Iugoslavia. Iugoslavia, aceşti vecini cărora le-au rămas caprele, dar le-a murit familia, această Iugoslavie, ţară în care ura a ajuns la fineţuri de artă în care pasiunile etnonaţionaliste au dus-o la dezmembrare şi, evident, că faţă de disensiunile din fosta Iugoslavie, disensiunile din România, dintre majoritate şi minorităţi au fost furtuni în pahare de apă şi aşa dorim să rămână, faţă de Albania în care sistemele piramidale au dus ţara în pragul războiului civil, Caritas-ul de la noi a fost mai curând o şmecherie bună de păcălit credulii şi, evident, şi la noi inflaţia a fost catastrofală, dar nu s-a ajuns, totuşi, la nivelul care a obligat Bulgaria să-şi lege soarta de marca germană. Pe de altă parte este limpede că România nu a avut şansa grupului de la Vişegrad, acest grup care s-a oferit Occidentului ca vitrină a unui spaţiu comunist, fost comunist, dispus la reformă rapidă, la modernizări de discurs şi la implementări reuşite. Cam asta, în opinia mea a fost povestea anilor '90. În opinia mea poate al doilea obsedant deceniu al României în istoria sa contemporană, despre primul obsedant deceniu Marin Preda şi cei din generaţia sa, distinsul nostru coleg Adrian Păunescu, au scris pagini adevărate, aceşti ani '90, în opinia mea, au fost al doilea obsedant deceniu al Istoriei contemporane. Ei bine, eu cred că în actualul deceniu, abia început, şansa poate a fost mai aproape de noi, poate o să vi se pară cinic ceea ce spun, dar permiteţi-mi să cred că este şi adevărat, e discutabil de ce noi nu am fost primiţi în NATO în 1997, pentru că aveam toate datele. În plus, cu noi, Alianţa poate ar fi găsit o soluţie mai bună pentru spaţiul din fosta Iugoslavie. Totuşi, în 2002, am fost primiţi în acelaşi NATO. De ce ? Pentru că, între timp, piloţii lui Osama ben Laden au făcut pentru admiterea României în NATO ceea ce n-au făcut toţi miniştri României de până în 2001. La fel se pune problema şi în cazul admiterii României în Uniunea Europeană. Îmi pare rău că nu mai este aici distinsa noastră colegă, doamna senator Creţu, pentru că pot să spun că nu sunt de acord cu interpretarea domniei sale. Evident că politicienii, funcţionarii şi experţii Uniunii Europene nu au vrut să includă România pe lista din mai 2004. Fără îndoială că aveau şi motivele lor, unele întemeiate, altele aflate în legătură cu unele clişee care se ţin de noi, precum se ţine ghiuleaua de fier de glezna condamnatului. Totuşi, în 2005, acel proiect al unei Constituţii Europene la care o comisie, în frunte cu fostul preşedinte francez Giscard d'Estaing, muncise luni şi luni de-a rândul a fost îngropată sub o lespede de scepticism major, cum ştiţi, în Franţa şi Olanda. Practic, prin votul lor liber, Franţa şi Olanda spuneau un NU categoric planurilor tehnocraţilor de la Bruxelles. Ei bine, în lipsa acestei mize care a fost Constituţia Europeană, singura victorie posibilă a strategiei pan-europene rămâne procesul de lărgire. "Dacă tot nu putem să dăm Uniunii o Constituţie, măcar s-o ducem mai aproape de graniţele sale", cred că s-a spus la Bruxelles şi beneficiarii acestei schimbări a priorităţilor au fost, în primul rând, România şi Bulgaria. Nu vreau să neg strădaniile Guvernelor noastre - asta e indubitabil - dar, aşa cum atentatele din 9 septembrie 2001 au condus la extinderea NATO până pe litoralul româno-bulgar, permiteţi-mi să cred că tot aşa, eşecul Constituţiei europene a apropiat Bucureştiul şi Sofia de Bruxelles. Sigur, există detaliul numit Turcia. Nu intru în detalii, dar ce vreau să spun este că miza actuală la Bruxelles şi la Strasbourg nu este cum se va spune DA României şi Bulgariei - pentru că se va spune în ianuarie 2007 - ci, mai curând, cum se va spune, deocamdată, NUTurciei şi, din păcate, şi Croaţiei catolice. Aşa încât, cred că viitorul previzibil va cuprinde următoarele etape: după admiterea noastră şi a bulgarilor, este probabil că se va deschide discuţia asupra unui nou proiect al Constituţiei Europene şi numai după aceasta, poate după 2010, va ajunge pe ordinea de zi din nou şi tema unei viitoare extinderi. Închei, stimaţi colegi, semnalându-vă că aceasta este săptămâna aniversară pentru Partidul Naţional Liberal, luna mai - nu ?! - 131 de ani de la înfiinţarea acestui partid, cel mai vechi partid politic al scenei actuale şi, în fine, dau întâlnire tuturor celor interesaţi dintre colegi, joi, la ora 10,30, în Sala Nicolae Iorga, pentru o discuţie pe tema Legii lustraţiei, o dezbatere, în măsura în care, evident, se poate. Evident se poate, este zi de vot şi pentru noi. Este o dezbatere la care vor participa politicieni, ziarişti, ONG-uri, o dezbatere organizată în Sala Nicolae Iorga. Vă mulţumesc foarte mult.

: Mulţumesc, domnule preşedinte. Numai trei idei foarte scurte, stimaţi colegi, dar, evident, că aş fi tentat să discut despre mai multe lucruri, cum ar fi un proiect de lege ce ne interesează în scurt timp sau despre raportul lui Olli Rehn prezentat exact acum o săptămână, într-o sală în care eram martor, dar voi spune doar trei idei, una cu trimitere către copiii noştri. Încercaţi şi spuneţi, stimaţi colegi, atunci când mergeţi în teritoriu, în conferinţele dumneavoastră de presă, încurajaţii pe profesori, aduceţi-le aminte acestor tineri care astăzi au suficient de multe tentaţii, astfel încât să uite de şcoală, că, în anii următori, va fi nevoie de mii de funcţionari europeni, analiza şi expertiza asupra României va continua şi după aderare, vom avea nevoie de tineri pregătiţi, astfel încât să-i pregătim moral noi înşine pe aceşti tineri, să înveţe o limbă străină, să înveţe Istoria României, Istoria Europei, limba română să ştie să o vorbească bine pentru a ne putea reprezenta aşa cum trebuie în Europa. A doua idee, ei, bine, a doua idee este cu trimitere la colegii mei din Alianţa PNL-PD Dreptate şi Adevăr - astăzi, aţi văzut, un sondaj, ne cotează cu 48%. Este un procentaj mulţumitor, dar care dă de înţeles că electoratul acestei ţări încă mai speră că până în 2008, Alianţa PNL-PD, împreună în alianţă, vor putea să ducă la îndeplinire ceea ce atunci spuneam, în toamna anului 2004. Deci, să beneficiem de această încredere care ne legitimează pe mai departe. Şi, în fine, a treia idee către unii dintre dumneavoastră. Vă citez un fragment de poem: "Fără de moarte este crezul nostru/ Decât orice pe lume mi-e mai sfânt/ El fi-va-ne îndemn şi călăuză/ Şi far strălucitor şi legământ." Crezul era comunismul. Poemul era la o zi de naştere, din ianuarie, la aniversarea lui Nicolae Ceauşescu. Vă las pe dumneavoastră să ghiciţi cine este autorul şi dacă este, într-adevăr, îndrituit să dea lecţii de integritate. Stimaţi colegi, în perioada în care îmi pregăteam doctoratul, am întâlnit, cu tristeţe, aprecierea unui politolog american Ken Jowep care a spus că, dacă zvonurile din România ar putea fi valorificate - e pe vremea lui Ceauşescu asta - România ar fi fost o ţară mai bogată decât Germania. Văzând anumiţi colegi cum se produc la microfon, stau să mă întreb dacă nu cumva aceste ore de frazeologie, de demagogie şi de populism, dacă ele ar fi transformate într-un metru, într-un centimetru de autostradă, România ar avea autostrăzi mai mari, mai multe decât Canada. Mulţumesc, domnule preşedinte. (aplauze din partea puterii)

: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, O mică, aş putea chiar să-i spun replică în deschidere la cele spuse de onorabilul nostru coleg, domnul Eugen Mihăescu, un om pe care îl preţuiesc în deosebită măsură şi fără riscul de a comite o indiscreţie, vă pot spune că în urmă cu câteva zile am luat un mic dejun admirabil în compania domniei-sale la Primăria oraşului Strasbourg cu admirabila doamnă primar a Strasbourg-ului şi spuneam că, fără să comit o indiscreţie, vă pot spune că domnul Mihăescu este foarte aproape de a avea la Strasbourg o expoziţie de artă grafică ce va reprezenta, evident, în primul rând România, dincolo de orice diferenţe politice, şi îmi aduc aminte cu mare plăcere de acest mic dejun, dar în acelaşi timp mă simt dator că, deşi în bună parte cele spuse de domnia-sa, tehnic vorbind sunt reale, aş spune că Monica Macovei şi doamna Bertzi, cea din conducerea Direcţiei Autorităţii pentru Protecţia Copilului, sunt două dintre persoanele care au cea mai bună presă la Parlamentul European şi au fost salutate ca atare, de fiecare dată. În rest, în legătură cu scaunele din sală, evident, noi nu avem dreptul să votăm în plen, din acest motiv nu avem scaune în plen, în schimb, evident în grupurile parlamentare, ne bucurăm de toate drepturile de care se bucură observatorii, dar repet, o serie dintre observaţiile sale sunt reale, dar am simţit nevoia de a vă spune că Monica Macovei şi doamna Bertzi şi, sigur, şi alţii, cine a mai venit la Bruxelles, mulţi dintre dumneavoastră chiar, au lăsat o bună impresie. Trec acum la textul ca tare, la ideile, mai bine spus, intervenţiei mele, bănuiesc că mai am, domnule preşedinte, cred că puţine minute, dar nu aş vrea să vă stric neapărat începutul de săptămână prin a vă aduce aminte o cugetare a lui Lenin, Lenin spunea la un moment dat că "Cinematograful este din toate artele cea mai apropiată de propagandă". Nu mă refer aici la filmul regizoarei Zsofia Vitezy, o regizoare din Ungaria, despre filmul ce se referă la ceangăii din România. Noi, atunci, de la Bruxelles, am făcut o serie de remarci, aş spune, la ideea proiectării acestui film, am trimis alături de colegii noştri din Partidul Democrat, eu, senatorul Nicolae - Vlad Popa şi Mircea Coşea, o scrisoare către domnul Hans Gerd Potering, liderul Partidului Popular European, colegii noştri democraţi de asemenea, nu intru în detalii, cred că acest film, în sine, era benign, în schimb continuu să cred că materialul ce însoţea această invitaţie era foarte aproape de graniţa dintre realitate şi propagandă, oricine este doritor să afle mai multe detalii, le pot da. Mă refer în schimb acum la un film care face valuri în Germania, poate aţi văzut ceva ecouri şi în presa noastră, este vorba de un film semi-ficţiune, semi-documentar, intitulat "Valea Lupilor - Irak", este o producţie a unui regizor turc. Filmul a avut un mare succes în Turcia şi acum este pe cale să aibă un mare succes în Germania, numai că în acea Germanie, alcătuită în principal din, mă rog, cetăţenii germani musulmani, de etnie turcească. Filmul prezintă soldaţi americani care apasă pe trăgaci, după care se gândesc la ceea ce fac, prezintă un chirurg evreu care face trafic de organe cu rămăşiţele unor irakieni care i-au trecut prin faţă şi, evident, vă daţi seama că, probabil, acest gen de stereotipuri, au încurajat producătorii să-i facă oarecare reclamă în mediile musulmane şi islamiste din Turcia, dar şi din Europa. Ei bine, ministrul general al culturii, Leib Nahman Noiman, din Germania a spus: "creaţia concetăţenilor musulmani la acest film, pune în discuţie valorile societăţii germane", iar premierul Land-ului Bavaria, domnul Edmund Stoiber a propus nici mai mult, nici mai puţin decât interzicerea filmului ca fiind antioccidental şi rasist. Ce arată acest episod, peste care trec repede? Arată cât de delicată este chimia acestor relaţii interetnice şi interconfesionale, cât de atenţi trebui să fim atunci când promovăm vreun mesaj şi, vedeţi nu vreau să fac o comparaţie între lucruri care nu se aseamănă, dar aş vrea de aici, din Senatul României, să fac un apel, un apel către Uniunea Civică Maghiară care, aflu din presa locală, pregăteşte pentru 15 martie o mare adunare la Odorheiul Secuiesc. Evident, că noi toţi sau în orice caz, marea majoritate aflaţi în această sală, suntem pentru ca toţi maghiarii din România să-şi poată păstra identitatea şi să o poată valorifica pe deplin, aşa cum este normal într-o ţară europeană, dar cu atât mai mult cred că trebuie să ne şi respectăm reciproc sensibilităţile. Nu cred că dacă acolo va fi arborată o placardă pe care se va scrie "Vrem să scăpăm din robie!", fiind unul dintre sloganurile acestei adunări, nu cred că acest slogan, va îmbunătăţi prin ceva relaţiile interetnice din Ardeal? Singur că eu am şansa de a fi senator de Timiş, în Timiş e o situaţie, din acest punct de vedere particular în sensul bun. Sigur că noi ştim că sunt o serie de declaraţii care sunt făcute tocmai pentru a atrage atenţia presei asupra lor, dar în nume personal, şi, totodată în numele colegilor din Alianţa D.A. din Senat, aş ruga liderii Uniunii Civice Maghiare să se abţină de la declaraţii, gesturi sau fapte care ar fi nişte paie puse peste un foc, care chiar dac nu există acum, în opinia mea, se poate aprinde foarte uşor oricând. Vă mulţumesc foarte mult.

: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimate colege şi stimaţi colegi, cu mare bucurie mă aflu în faţa acestor microfoane, după o bună bucată de vreme în care nu am avut ocazia să-mi spun aici gândurile, speranţele sau trăirile de moment. M-am bucurat, însă, că o bună parte dintre cei care au vorbit până acum, începând cu doamna senator Viorica Moisuc, domnul senator Adrian Păunescu, colegii mei din Alianţă, cei care au vorbit despre proiectul de monument din fosta Piaţă a Scânteii, actualmente, Casa Presei Libere. De altfel, o idee pe care eu însumi am rostit-o de aici acum un an de zile şi care iată că încă este în faza despre care vorbea domnul senator Varujan Vosganian. De asemenea, ideea colegului referitoare la condamnarea comunismului. Toate aceste subiecte ascund în ele o serie de adevăruri care, indiferent de cine sunt spuse, prind bine. Şi acum, pentru că un economist de marca domnului senator Varujan Vosganian vorbea despre istorie, permiteţi-mi ca eu să vorbesc despre economie. În momentul în care mă îndreptam spre microfon, mi-a parvenit, ca şi unora dintre dumneavoastră, ştirea că Fondul Monetar Internaţional recomandă, astăzi, României majorarea cotei TVA, reconsiderarea nivelului cotei unice, extinderea bazei de impozitare, mărirea taxelor locale şi a impozitului pe proprietate, diminuarea nivelului CAS-ului. L-aţi văzut, de curând, pe colegul Ionuţ Popescu, dând un interviu în direct pe această temă. Nu am nici un fel de îndoială că, indiferent de relaţiile pe care România le are, acum, cu FNI, vom ajunge să punem în practică aceste cerinţe. Profit de prilej pentru a aduce aminte celor care sunt, evident, interesaţi, că, în acest an 2006, se împlinesc 30 de ani de când a luat fiinţă Partidul Liberalilor şi Democraţilor Europeni, se întâmpla în anul 1876 şi, de atunci şi până astăzi, LEDR-ul s-a constituit într-unul dintre cele mai dinamice şi omogene grupuri politice europene. Astăzi este, aş spune, grupul politic care susţine cu cea mai mare convingere şi în modul cel mai omogen aderarea României şi Bulgariei în ianuarie 2007. Fac legătura cu ideea precedentă prin a spune că, săptămâna trecută am avut plăcerea de a însoţi o delegaţie ALDE de la Bucureşti. A avut aici, chiar în Palatul Parlamentului, pe 8 şi 9 februarie, a avut loc o şedinţă a biroului ALDE şi, un lucru care m-a surprins, impresia bună pe care le-a făcut-o Bucureştiul, mai ales acelora care nu mai fuseseră aici, dar care veneau acum, având imaginea prefabricată a unei ţări sau a unui oraş urâţit de comunism, sărăcit de tranziţie şi bântuit de haite de câini ucigaşi. În fond, aceasta este drama Capitalei noastre şi nu numai a Capitalei, ci a României. Cei care vin aici cu aşteptări mari, cei care aşteaptă să vadă la fiecare colţ de stradă ceva din Micul Paris sau cei care vor să vadă clădiri monumentale, străzi curate sau bulevarde largi, ei sunt dezamăgiţi. În schimb, cei care vin cu aşteptări mai mici, cei care aşteaptă să vadă un oraş gri, mohorât, fără culoare, ruinat, cu tâlhari la tot pasul, cu hoteluri şi restaurante proaste, ei bine, cei care vin cu această imagine sunt plăcut surprinşi de un oraş, în esenţă, viu şi dinamic. În fine, am făcut această deschidere pentru a vă spune că şi noi, asemenea acestor vizitatori care vin la Bucureşti, şi noi vom fi puşi, cred, în situaţia de a fi fie dezamăgiţi, fie plăcut surprinşi în legătură cu ceea ce ne aşteaptă în Europa. Plec de la ideea că de la 1 ianuarie 2007 se va produce aderarea noastră la Uniunea Europeană. Fără o mare greşeală, în lunile următoare, cred că de-acum peste un an vom vorbi în calitate de membri ai Uniunii Europene, însă, intervine un aspect de care vom fi responsabili noi, în primul rând, şi ziariştii care ne filmează sau ne intervievează, din când în când, pentru că şi noi, şi dânşii vom fi obligaţi să explicăm românilor, în fond, ce înseamnă această aderare la Uniunea Europeană, pentru ca acei dintre români care vor intra cu aşteptări mari şi care vor aştepta, mai ales, pomeni în euro vor fi dezamăgiţi. În schimb, acei dintre români care se tem că Uniunea Europeană şterge identitatea naţională, că ne va şterge imnul, portul tradiţional şi mai ştiu ce mărci autohtone de brânzeturi şi de vinuri, acei români vor avea surpriza plăcută, cred eu, de a vedea că, în fond, Europa nu e altceva decât un teritoriu al concurenţei. Numai că - vedeţi? - problema este că nu trebuie să prezentăm 1 ianuarie 2007 ca fiind sfârşitul drumului şi victoria dorinţelor noastre, nu este o încununare a ambiţiilor noastre seculare, ci este abia începutul unui drum foarte lung, care va cere eforturi şi care cu siguranţă va aduce sacrificii. Începând din acel moment, stimate colege şi stimaţi colegi, este ideea cu care închei, nu va mai ajunge să spunem că suntem buni, ci va trebui concret să arătăm la ce anume buni sau cu ce anume putem fi competitivi în Europa. Nu ne va ajunge să vorbim despre Eminescu, despre Enescu, despre Brâncuşi, Pallade, Cioran, Eugen Ionescu şi ceilalţi, ci va trebui să înlocuim acest discurs despre gloriile trecutului cu un discurs foarte simplu despre faptele prezentului. Altfel, vom fi europeni numai cu numele, iar în realitate putem deveni, în spiritul acelor - priviţi cum domnul Popescu dă iarăşi un interviu - idei putem deveni o foarte mare şi promiţătoare piaţă de desfacere şi nimic mai mult. (discuţii şi vociferări în sală) Vă mulţumesc foarte mult.

: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Aş vrea să vă vorbesc despre ceea ce cred că va fi o provocare în faţa politicii noastre. Vă aduceţi aminte că, miercuri, săptămâna trecută, pe 26 octombrie, practic, a doua zi după prezentarea Raportului de ţară, în centrul Sofiei a fost împuşcat directorul unei foarte cunoscute bănci locale. Permiteţi-mi să vă spun că a fost nu un duş rece, ci a fost un duş cu acid pentru observatorii bulgari la Parlamentul European, pentru că această crimă făcută în miezul zilei, în centrul oraşului, confirma toate reţinerile ce fuseseră manifestate cu o zi înainte în legătură cu drumul înainte al Bulgariei. Evident că bulgarii se vor ocupa de această problemă, nu e cazul nostru aici. Dar, în ceea ce ne priveşte, justiţia şi, mai ales, aplicarea justiţiei, rămân marea problemă. Nu vreau să fiu şi nici nu mă pricep să fiu profet şi, de regulă, nici n-am mare încredere în politicienii care se dau profeţi, dar tare mă tem că, dacă până în primăvară, la noi, nu vor cădea capete, noi nu vom deveni credibili. Noţiunea de stat european şi cea de stat în care există corupţie fără corupţi sunt incompatibile. Cu cât vom pricepe acest lucru mai repede, cu atât mai bine. În ochii Uniunii Europene, nu numărul de găinari contează, cei arestaţi la ştirile de la ora 17,00, care mai evadează uneori pe geamul maşinilor de poliţie, ci numărul de dosare grele, cu nume grele şi cu sume grele devalizate, dosare care au fost rezolvate. Or, noi, la acest capitol suntem încă la început şi timpul curge. E, poate, ocazia să salutăm deschiderea Departamentului Anticorupţie din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Chiar astăzi s-a întâmplat, şi mă gândesc că ea nu este întâmplătoare. În al doilea rând, şi îmi permit să îl citez aici pe unul dintre distinşii senatori ai Partidului Social Democrat, care a fost înaintea mea la microfon, dânsul spunea foarte bine, chiar dacă nu sunt pe fond de acord cu ceea ce dânsul credea a fi concluzii, dar spunea foarte bine că un mariaj născut din păcăleli nu e făcut să dureze. Or, poate că ar fi bine să renunţăm şi noi o dată pentru totdeauna la dublul limbaj, care pare a fi devenit a doua noastră natură. Există la Parlamentul European un deputat, Horacek, din partea Verzilor Europeni, care repetă insistent că anumite ONG-uri din România i-au spus "of the record" că România nu e pregătită de admitere şi că oameni de afaceri din firmele noastre sunt de acord cu această idee, adică nu ar fi foarte deranjaţi dacă s-ar introduce nu una, ci două-trei clauze de salvgardare până prin anul 2010, dacă s-ar putea. În consecinţă, spunea Horacek, primind România şi Bulgaria în 2007, există riscul ca în loc să se europenizeze Balcanii, să se balcanizeze Europa. Iarăşi, depinde de noi să-i arătăm că nu are dreptate. În fine, o problemă care eu cred că ţine de responsabilitatea noastră, a celor de aici... S-a vorbit în ultimele câteva săptămâni de un fel de pact politic. Partidul Social Democrat a propus aşa ceva. Nu intru în detalii, le cunoaşteţi foarte bine... Ei bine, eu cred că un pact informat se poate stabili între noi toţi, pentru că de 15 ani, România înregistrează creşterea constantă a unui segment de populaţie foarte eterogen, care se plasează ca..., sau mai bine spus, indiferent de sex, de vârstă sau de etnie, în coada tuturor clasamentelor sociale. Ei sunt perdanţii tranziţiei noastre. Ei sunt pensionarii care au muncit o viaţă în comunism, ca pentru ca apoi să descopere că munca lor nu mai face doi bani. Tot printre aceşti perdanţi se numără şomerii puţin trecuţi de 35 de ani care au făcut şcoală pe vremea în care un liceu industrial din vechiul regim îţi punea în mână o pâine, cum se spune, iar sindicatul îţi dădea apartament şi bilete la mare vara şi care acum descoperă că bruma lor de calificare nu mai e de mare folos. Femeile cu minimă calificare, ţiganii fără nici o calificare, bărbaţii din fostele citadele industriale cu mii de angajaţi care au dispărut, toţi aceştia sunt perdanţi ai tranziţiei noastre. Ei bine, stimaţi colegi, acestor perdanţi ai tranziţiei li se vor adăuga după 2007 şi perdanţii integrării noastre în Uniunea Europeană. Să nu ne ferim să anticipăm. Vom avea perdanţi ai integrării, după cum am avut perdanţi ai tranziţiei. Cine vor fi ei? Dacă perdanţii tranziţiei au fost cei care n-au mai ştiut ce să muncească, perdanţii integrării vor fi cei care nu vor şti cum să muncească. Ei vor fi o parte dintre micile noastre firme de comerţ, care vor fi spulberate de concurenţă şi de rigiditatea unui sistem de taxe care se va impune încet-încet. Ei vor fi agricultorii din satele noastre care se vor trezi monitorizaţi, inventariaţi şi indexaţi, şi ce mai vreţi dumneavoastră, şi care vor vedea că au din ce în ce mai puţin control asupra preţului a ceea ce vând şi asupra preţului a ceea ce cumpără. Preţurile, ca şi taxele, evident, vor fi şi la noi europene. În fine, ei vor fi micii noştri meseriaşi de la colţul străzii, care, poate, vor lucra în continuare la negru, dar care vor înţelege, când le va fi prea târziu, că nu au nici un fel de acoperire medicală sau socială. Când vor intra într-un cabinet medical şi vor vedea preţurile, se vor lua cu mâinile de cap şi vor înjura Guvernul, indiferent ce guvern va fi atunci la putere, chiar mai tare decât o fac, de altfel, acum. Ei vor fi firmele noastre de servicii, care după ce că şi aşa n-au strălucit în aceşti ultimi 15 ani, vor fi înlăturaţi de pe piaţă de firme europene suficient de puternice, încât să ofere calitate mai mare la un preţ mai mic. Ei bine, stimaţi colegi, închei prin a spune că eu cred că este în responsabilitatea noastră, a tuturor, să căutăm de pe acum soluţii pentru această parte a României care, în mod clar, va pierde de pe urma integrării în Uniunea Europeană. Din istorie vă spun că indiferent de progresele pe care le-am făcut la un moment dat sau altul, el a fost plătit cu batalioane de sacrificaţi. Citiţi marile romane ale literaturii noastre, citiţi marile cărţi de istorie şi veţi vedea că am dreptate. România, ca ţară, va câştiga pe termen lung din integrarea europeană, dar unii dintre români, pe termen mediu vor pierde sau pe termen scurt vor pierde. Iar ceea ce e termen scurt la scara istoriei înseamnă, de cele mai multe ori, o viaţă de om, iar din pactul pe care-l putem face, împreună putem pune condiţia acestor oameni mai presus de condiţia noastră de moment. Să încercăm să nu facem din aceşti perdanţi ai integrării un fel de masă de manevră, aşa cum unele partide, nu mai dau nume, au făcut o masă de manevră din pensionari de-a lungul anilor 1990, promiţându-le lucruri ce nu se puteau realiza. Să spunem tuturor acestor oameni care aşteaptă din Parlament veşti bune şi care de multe ori primesc glume proaste, să spunem că din acel 1,15 miliarde euro, care ne vor veni ca ajutor, nu vor plonja în buzunarele noastre, nici sub formă de acadele, nici sub formă de salam, ci vor trebui reinvestiţi în proiecte, un capitol la care, iarăşi, noi nu excelăm. Domnule preşedinte, închei, îl văd pe colegul nostru, domnul senator Păunescu, pregătindu-se să vină vijelios peste mine, închei spunându-le tuturor, spunându-vă că acestor oameni cărora le vom spune adevărul, poate le va scădea entuziasmul referitor la ideea de integrare în Uniunea Europeană. Poate că va scădea şi procentajul celor care în sondaje doresc, declară, spun că vrem să intrăm în Uniunea Europeană, las' că, eu cred că aceste procentaje sunt artificial de mari, dar cred că va creşte, în schimb, încrederea în noi, în noi toţi, în putere şi în opoziţie, cei care, astăzi, reprezentăm politica, această naţiune de oameni care ar vrea să trăiască bine, dar de cele mai multe ori nu prea ştiu cum s-o facă. Mulţumesc mult.(aplauze)

: Venisem să fac publicitate la un nume care vă este cu mult mai cunoscut decât revista pe care tocmai o menţionasem. Pe 17 octombrie 1931, în faţa unui tribunal federal din Chicago, găsit culpabil la cinci din cele douăzecişitrei de capete de acuzare, era condamnat Al Capone, personaj, nu, domnule preşedinte, pe care îl cunoaştem cu toţii. Nu intru în detalii decât pentru a spune că el, din cei 11 ani la care a fost condamnat, în cele din urmă, a fost eliberat peste 8, în 1939, dar ce e mai important este că singura câştigătoare a acestui eveniment, crimele şi hoţiile nu au încetat, cum bine ştiţi, dar singura câştigătoare a acestui eveniment, a fost imaginea justiţiei americane. Despre imagine o să vorbesc în cele două minute care bănuiesc că mi-au mai rămas. Nu-mi pregătisem această intervenţie, dar am fost, într-un fel, inspirat de prezenţa aici a altor colegi observatori. Daţi-mi voie să vă spun la modul cel mai concret că dincolo de conferinţa de presă pe care a ţinut-o alaltăieri, joi, la Oradea, domnul Viktor Orbán - ştiţi că dânsul a avut o conferinţă de presă în care a spus că ratificarea de către Parlamentul de la Budapesta a aderării României a fost o greşeală - sigur, o declaraţie şi politică şi politicianistă, domnul Viktor Orbán este un fost premier în opoziţie şi, ca orice fost premier în opoziţie, şi domnia sa este foarte vorbăreţ. Evident că nu suntem de acord cu ceea ce spunea Viktor Orbán, dar în acelaşi timp şi în legătură cu ceea ce auzeam astăzi de la colegi, permiteţi-mi să vă spun că nu atât opinia domnului Viktor Orbán sau a unor critici de artă maghiari veniţi în ţară vor conta foarte mult. Contează foarte mult mesajul pe care noi îl vom da şi felul în care cei care reprezintă România la Bruxelles o vor reprezenta. Şi aici nu mă refer numai la cei 35 de observatori pe care i-aţi trimis sau pe care i-am trimis. Permiteţi-mi să vă spun că în faţa Parlamentului European din Bruxelles este un corp care se cheamă "Spinelli", dimineaţă de dimineaţă, cu un pahar de plastic în faţă este o femeie trecută de 50 de ani, aşezată pe asfalt, are picioarele goale, fuste lungi şi creţe, o femeie de etnie rromă. Într-o dimineaţă domnul coleg senator Nicolae - Vlad Popa care acum este la comisii, la Bruxelles, de curiozitate a salutat-o, i-a spus: bună ziua! Evident că femeia i-a răspuns. Ne-am convins astfel de ceea ce doar bănuiam. Evident că nu numai noi bănuim acest lucru. În Bruxelles, pe aleile centrale sunt femei îmbrăcate în straie arabe, la fel, cu un pahar de plastic în faţă aşteptând un euro sau 50 de cenţi. Dragi colegi, permiteţi-mi să vă spun că o bună parte dintre ele sunt venite din România. Nu sunt arăboaice, ele se îmbracă în straiele acelea pentru că Poliţia belgiană nu e foarte agresivă la adresa celor care poartă straie arăbeşti pentru a nu stârni, mă rog, pasiuni etnice. Cele din etnia rromă profită de acest lucru şi puteţi avea ocazia, plimbându-vă prin centrul oraşului să vedeţi femei îmbrăcate în straie arabe şi vorbind într-o limbă pe care o veţi înţelege. Acum trebuie să închei cu partea mai optimistă. Nu am nici un fel de îndoială că raportul care va fi prezentat marţi, cum bine ştiţi, marţi comisarul european pentru extindere Olli Rehn va veni cu raportul privind România, cred că va fi preponderent favorabil. Mâine seară, ministrul Ionuţ Jinga, ministrul României la Bruxelles, organizează o reuniune la reşedinţa sa, o reuniune informală la care sunt invitaţi câţiva parlamentari de la putere, câţiva parlamentari de la opoziţie, destul de puţini, nu toţi cei 35 vor fi, dar ceea ce contează este că vor fi directori de ziare din Belgia, directori de ONG-uri, directori de asociaţii care ne interesează. Nu, nu avem mari emoţii în privinţa trecerii Tratatului de Aderare prin Parlamentul Belgian, cum bine ştiţi, dar sigur este o activitate de imagine, că tot vorbim atât de mult. Închei spunându-vă, stimaţi colegi, că dincolo de ceea ce poate să ne apropie şi ceea ce poate să ne despartă - şi am avut exemplu concret acum o săptămână, lunea trecută, pe 10 octombrie, când în Subcomisia pentru drepturile omului a Parlamentului European a fost prezentat un raport privind România - aş spune că şansa a fost că în sală era domnul Paşcu de la PSD, domnul Kelemen de la UDMR şi cu mine pentru că am putut da o replică: dincolo de orice gripă aviară, dincolo de orice realizare sau nerealizare a economiei noastre, dincolo de orice glumă pe care noi o vom face în Senat, mai mult sau mai puţin reuşită, închei spunându-vă că ceea ce s-a spus în raport referitor la drepturile omului priveşte statul care nu înscrie copiii rromi la naştere, asta era spusă de o parlamentară europeană din Ungaria. Permiteţi-mi să vă aduc aminte că şi Ungaria are, în linii mari, aceleaşi probleme, cu aceeaşi minoritate. Dânsa spunea că statul român nu înscrie copiii rromi la naştere, dânsa spunea că se produc mariaje forţate la 13 - 14 ani, dânsa spunea că o serie dintre oamenii pe care i-a întâlnit în ţară, spuneau că - şi de-aici trăgea concluzia că este o părere unanimă în România - că dacă noi intrăm în Uniunea Europeană, nu Balcanii se vor europeniza, ci Europa se va balcaniza. Acestea sunt subiecte care conving foarte bine, care pot fi spuse ca o anecdotă, nu poţi să spui ca o anecdotă un buget precum cel pe care noi l-am discutat astăzi în grup. Nu poţi să faci glume privind bugetul, decât cel mult să spui că nu eşti mulţumit de cutare sau cutare sector. Dar astfel de lucruri, mai mult sau mai puţin conectate la realitate, dublate de imaginea pe care v-am oferit-o şi care vă este accesibilă în măsura în care veţi vizita sediul Parlamentului European de la Bruxelles, oricând, în orice dimineaţă, poate va fi ceva mai bine îmbrăcată datorită vremii. Astfel de imagini sunt cele aflate în faţa celor pe care poate o parte dintre dumneavoastră vi i-aţi imaginat ca stând numai în recepţii sau numai în cocktailuri sau numai în plimbări în Alsacia, Lorena şi Valonia. Nu, cei 35, îmi permit să vorbesc şi în numele celor din alte partide, au de-a face şi cu această realitate, una care ne aparţine, dar care ne aparţine înainte de Viktor Orbán, László Tökés sau de toţi ceilalţi. Mulţumesc mult, domnule preşedinte. (aplauze)

: Mulţumesc, domnule preşedinte. Nici nu aveţi idee ce plăcere îmi face să mă adresez din nou domniilor-voastre, mai ales că ea este împărtăşită. Regret că nu este şi domnul Văcăroiu, dar, probabil, va trebui să ne obişnuim cu această lipsă. Eu, oricum, am un dialog epistolar cu domnul Văcăroiu pe care vă invit să-l citiţi în revista "Dilema". Stimaţi colegi...

: Dar le anexăm vă daţi seama, tot ce spuneţi aici va rămâne. În momentul în care le susţineţi ele vor fi anexate.

: Ar mai fi o soluţie, mă gândesc ca să nu tergiversăm. Fără îndoială că luni vom avea probleme cel puţin la fel de importante. Doamna senator poare ar putea acum să pună în discuţie amendamentele. Nu erau foarte multe din câte îmi aduc aminte. (Discuţii, comentarii în sală)

: Da. Domnule preşedinte, dacă-mi permiteţi?!