: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Permiteţi-mi să încep prin a-i transmite cele mai bune urări colegei noastre, doamna senator Silistru. Am înţeles că este ziua dumneavoastră, doamnă. Să fie un an bun şi tot ce vă doriţi! Evident, am convingerea că toţi colegii mei senatori, cei prezenţi, cei încă neprezenţi în sală mi se alătură. La Mulţi Ani, doamna Silistru! Acum, trec la un subiect mai puţin plăcut, pe care doamna Corina Creţu îl anticipase. Este vorba despre recentele impasuri ale propunerii comisarului român, impasuri care - cred eu - vor fi o lecţie pentru noi toţi - o lecţie pentru politicieni, o lecţie pentru jurnalişti sau o lecţie doar pentru cei care privesc ştirile de seară la Telejurnal. Sunt convins în proporţie de 99% că Varujan Vosganian nu a fost colaborator al Securităţii, şi când spun 99% o fac nu pentru a sugera un rest de dubiu, ci mai curând pentru a sugera imposibilitatea certitudinii absolute. Evident, nu aici se decide colaborarea sau necolaborarea domniei sale. Nici nu sunt sigur că acesta ar fi fost motivul care i-a făcut probleme senatorului de Iaşi. Cred, mai curând, că domnul Vosganian a fost victima unui complex de împrejurări şi aş vrea să vă spun câteva vorbe despre acesta, aşa cum le văd eu. În primul rând, domnul Durao Barosso, preşedintele Comisiei Europene, este de o precauţie extremă în judecarea tuturor candidaţilor. De ce această precauţie? Pentru că, stimaţi colegi, proiectul european traversează momente foarte delicate. Câtă vreme Uniunea Europeană nu capătă o Constituţie, practic, procesul de extindere este puţin probabil să mai continue, or acest proiect de Constituţie - cum bine ştiţi - a fost respins, în anii din urmă, de Franţa şi de Olanda. Noi suntem, deocamdată, prinşi în febra şi în entuziasmul admiterii şi evident că încă ne vine greu să ne gândim că, în diverse colţuri ale Europei şi cam mâine poate şi în România, voci, fie ultraconservatoare, fie ultrarevoluţionare, spun sau vor spune că, de fapt, proiectul Uniunii Europene este mort înainte de a se naşte. Ei bine, din acest motiv este limpede că acei miniştri ai Europei, care sunt comisarii, trebuie să fie mai presus de orice dubiu. Pe scurt, ei trebuie să aducă stabilitate proiectului, şi nu fragilizare. A doua lecţie priveşte faţa europeană a politicii româneşti. De ani de zile, la Bruxelles, se face o sistematică revistă a presei româneşti sau bulgăreşti sau din orice ţară vă puteţi imagina şi, în acest fel, fiecare actor politic apare în această bancă de date. Practic, sunt inventariate acolo faptele, declaraţiile unui politician, dar şi ceea ce se spune sau se crede despre el. Cu atât mai mare trebuie, cred, să fie grija fiecăruia dintre noi pentru ecourile legate de numele său. În fine, mai este un detaliu - în România, bârfa şi zvonul au încă un puternic impact social. Presa noastră nu are monopolul informaţiei interne. Din contră, zvonurile sunt un concurent redutabil iar, deseori, cum se ştie, zvonurile alimentează chiar coloanele consistente ale presei. În cazul Vosganian, este foarte probabil ca euro-parlamentarii socialişti din Parlamentul European să fi fost alimentaţi, dacă mai era nevoie, cu zvonuri şi de unii dintre observatorii socialişti români. Desigur, peste tot în lume presa se îmbină cu zvonul, dar probabil că la o scară mai mică. În fond, ar fi facil să incriminăm presa atâta vreme cât noi toţi, până la urmă, colportăm - şi o facem cu plăcere - zvonuri. Nu pot uita o frază a unui politolog american - Ken Jowep - care, odată, într-un studiu al său, spunea că dacă România şi-ar putea exporta zvonurile, ea ar fi mai bogată decât Germania. Ei bine, cred eu că domnul Varujan Vosganian a fost unul dintre primii care au putut constata cum zvonurile plecate din România pot repede ajunge la urechi europene. Vrem, nu vrem, este şi acesta un semn al apartenenţei noastre la Europa. Vă mulţumesc mult. (aplauze)