Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Ion Raducanu
Ion Raducanu
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: Stimate domnule prim-ministru, Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Benjamin Franklin spunea: "Democraţia înseamnă doi lupi şi un miel care votează meniul pe care-l vor servi la masă. Libertatea este, însă, un miel bine înarmat care contestă votul." Aşa cum afirma Benjamin Franklin, democraţia îşi găseşte limita în existenţa libertăţii. În situaţia adoptării unei ordonanţe de urgenţă privind impunerea alegerilor locale în două tururi de scrutin, deşi la prima vedere este democratic, există o limită. Regulile nu se pot schimba pe parcursul jocului şi nimeni nu poate încălca libertatea de a contesta această decizie ca fiind contrară însăşi democraţiei. În cele ce urmează, o expun câteva argumente pentru care această idee mi se pare revolută. Comisia de la Veneţia, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, emite recomandări în domenii ce ţin de legislaţia electorală şi democraţie. În 2010, în cadrul celei de-a patra reuniuni ce a avut loc la Veneţia, comisia reţine faptul , citez: "Orice reformă care vizează legislaţia electorală ce urmează a se aplica unor alegeri trebuie aibă loc suficient de devreme pentru a fi cu adevărat aplicabilă, nefiind conform a se aplica aceste modificări cu mai puţin de un an înainte de alegeri." Decizia Curţii Constituţionale nr. 682/2012 a statuat faptul pot fi acceptate excepţii de la regula de un an, doar dacă este necesar fie remediate pe cale legislativă probleme neprevăzute sau pentru a rectifica legislaţia electorală, acolo unde aceasta ar aduce atingere drepturilor recunoscute la nivel internaţional. Această modificare se impune, aşadar, cu cel puţin un an înainte de alegeri şi prin proceduri democratice, ceea ce se traduce prin procedură parlamentară şi nu în reglementarea prin intermediul ordonanţei de urgenţă, care nu implică dezbateri reale pentru adoptarea acesteia şi care nici nu justifică urgenţa, conform textului constituţional. Impunerea a două tururi de scrutin pentru alegerile locale nu îşi justifică urgenţa, având în vedere PL-x 365/2015, devenit ulterior Legea nr. 115/2015, a fost adoptat doar cu câteva luni în urmă, în mai 2015, fiind votat de 278 de deputaţi. dori reamintesc colegilor mei din PNL , într-adevăr, au susţinut un amendament prin care doreau alegerea primarilor în două tururi de scrutin. În data de 6 mai 2015, un număr de 60 de deputaţi ai PNL, din totalul de 115 deputaţi ai PNL, au votat acest amendament. Un simplu calcul de aritmetică ne spune acest lucru însemna doar 52%. De asemenea, din cei trei deputaţi ai PNL care au semnat proiectul de lege, doar doi l-au şi votat, ceea ce denotă lipsa de consecvenţă vădită. Ce mai înţelegem din asta? aţi avut nevoie de zece luni pentru a iniţia o dezbatere parlamentară pe tema lansată azi? Dacă ar fi existat o voinţă reală, tema ar fi trebui dezbătută începând cu 2013, pe baza presupusei nemulţumiri a cetăţenilor, care s-au simţit nereprezentaţi la alegerile din 2012, de când s-a înfiinţat Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, nu acum, în preajma alegerilor. De asemenea, dacă marşăm pe argumente ce ţin de oportunitate, o asemenea soluţie nu este întocmai oportună cu următoarele considerente. Un argument de ordin economic împotriva introducerii alegerilor în două tururi de scrutin ar fi acela automat această modificare implică cheltuieli mai mari pentru bugetul de stat. Este unanim cunoscut exemplul Marii Britanii, un exemplu puternic pentru democraţie, unde predomină sistemul uninominal cu un singur tur de scrutin, în care candidatul care învinge într-o anumită circumscripţie câştigă, indiferent cât de mic e avantajul său, ceea ce conduce automat şi la stabilitate pe scena politică. Mecanismul de vot cu un singur tur de scrutin este mai uşor de înţeles de cetăţeni, prin prisma simplităţii acestuia, iar alegerea unui candidat dintr-un singur tur reprezintă probarea capacităţii acestuia de a convinge electoratul, testul important prin care se consideră cel ales este potrivit pentru funcţia pentru care candidează. O măsură durabilă şi care justifică într-adevăr implicaţiile favorabile asupra cetăţenilor ar fi introducerea votului obligatoriu. În acest caz, s-ar reduce şansele de fraudare a alegerilor, mai ales nu vor mai exista voturi false, adică nu se va mai vota în numele celor care nu sunt prezenţi. În plus, politicienilor le-ar fi mult mai greu cumpere voturi şi manipuleze rezultatul alegerilor, în condiţiile în care ar vota o ţară întreagă. În acest fel, s-ar valida însăşi esenţa democraţiei, domnia majorităţii. Responsabilizarea cetăţenilor, prin impunerea ca obligatorie a îndeplinirii îndatoririlor cetăţeneşti, este primul pas în asigurarea unei bune reprezentativităţi, votul obligatoriu fiind o soluţie în acest sens. Un critic renumit spunea: "Oficialii proşti sunt aleşi de cetăţenii buni care nu votează." Însă, prin implementarea sistemului de vot obligatoriu, lucrurile pot evolua în aşa măsură, încât acest citat nu-şi mai găsească aplicabilitatea. Noi, deputaţii UNPR, putem afirma un singur lucru: suntem consecvenţi principiilor noastre, siguranţa şi stabilitatea întemeiate pe respectarea Constituţiei şi legilor fiind două dintre ele. (Aplauze.) mulţumesc.
08 Feb 2016  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Ion Raducanu”

Lasa un comentariu

Date de contact
Flux RSS   Declarații
18 Oct
2016
: Grupul UNPR o nominalizează pe doamna Nistor Marioara.  
04 Oct
2016
: Grupul parlamentar al UNPR o propune pe doamna Adam Luminiţa.  
01 Sep
2016
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă urez o sesiune parlamentară fructuoasă în care să reuşim să definitivăm toate proiectele începute în acest manda... 
08 Feb
2016
: Stimate domnule prim-ministru, Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Benjamin Franklin spunea: "Democraţia înseamnă doi lupi şi un miel care votează meniul... 
03 Feb
2016
: Domnule preşedinte, vă mulţumesc foarte mult. În conformitate cu Regulamentul Camerei, vă adresez rugămintea să introducem pe ordinea de zi, la poziţia 3 de la respingeri, Pl-x 773 din ... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.