Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
Dacă te autentifici vei putea
să selectezi pasaje de declarații pentru a le marca drept importante.
| 1. | : Eu intervin pe procedură, iar colegii mei vor prezenta punctul de vedere al Grupului parlamentar al PRM. As vrea să îi amintesc distinsului lider al Grupului parlamentar al PNL că, atunci când a fost vorba de privatizarea S.C. Automobile Craiova, dânsul a susţinut la microfon şi s-a introdus în dezbatere un punct care nu era pe ordinea de zi, care nu avea raport, care nu avea nimic, dar care s-a votat. Îl rog să fie consecvent. Aici este vorba de o ordonanţă la care s-a făcut raportul, iar procedura stabilită de plenul Senatului trebuie să fie respectată. Pe domnul senator Haşotti îl rog să fie consecvent în poziţia adoptată în Senatul României, mai ales când e vorba de profesori. Mulţumesc. |
|
Date de contact

Declarații
10 Nov 2008
| : Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor senatori, Am câteva întrebări pentru distinsul reprezentant al Guvernului. Ne pare foarte rău că lipseste din sală domn... |
10 Nov 2008
| : Mulţumesc, domnule preşedinte. Rugămintea este de a explica votul, pentru că este destul de încurcată situaţia aici. În plus, am în faţă o adresă de la Consiliul Naţional pentru Comb... |
10 Nov 2008
| : Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Pe procedură. Sunt membru al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital. Din dispoziţia preşedintelui comisiei, bănuiesc ... |
10 Nov 2008
| : Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor senatori, un foarte scurt drept la replică. Ţin să-i amintesc domnului senator Puiu Haşotti, liderul Grupului parlame... |
10 Nov 2008
| : Eu intervin pe procedură, iar colegii mei vor prezenta punctul de vedere al Grupului parlamentar al PRM. As vrea să îi amintesc distinsului lider al Grupului parlamentar al PNL că, atunci câ... |
Alte legături
| |