Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
Dacă te autentifici vei putea
să selectezi pasaje de declarații pentru a le marca drept importante.
| 1. | : Mulţumesc, domnule preşedinte. Sunt în situaţia foarte ciudată şi sper că absolut singulară, sper că este prima şi ultima oară când se întâmplă lucrul acesta, să trebuiască să fiu de acord cu actualul ministru al sănătăţii, colegul Nicolăescu, dar aşa e viaţa, se mai întâmplă câteodată. Însă, trebuie să explic votul grupului majoritar, al Grupului P.S.D. care, într-adevăr, a avut şi unele accente contra. În primul rând, din punct de vedere procedural, s-a discutat de ce s-a mers pe procedura de urgenţă a dezbaterii acestei ordonanţe. E evident că fiind o ordonanţă de urgenţă şi procedura de dezbatere este procedura de urgenţă, deci, procedural, s-a procedat absolut corect. În privinţa motivaţiei acestei ordonanţe, noi am discutat cinstit şi foarte serios în Comisia de sănătate. Noi nu am găsit alte motivaţii ascunse ale acestui gest. Singurul motiv pe care l-am găsit este faptul că, la ora actuală, Ministerul Apărării Naţionale are o capacitate medicală, mă refer la capacitatea spitalicească, spitale şi policlinici, prea mare pentru structura actuală a unei ţări membre NATO. Noi avem nişte obligaţii ca membri NATO care includ inclusiv capacitatea de reacţie medicală. Ce se va întâmpla în aceste condiţii? Foarte multe spitale militare, după cum ştiţi, se vor închide, foarte multe facilităţi medicale din patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale se vor închide. Pentru a preîntâmpina acest lucru şi pentru a deservi, pentru a servi interesele unui spital de prestigiu din Bucureşti, pe care eu nu-l iubesc în mod personal, dar îl respect, fiindcă este totuşi un spital de mare reputaţie, s-a găsit soluţia transferului acestei unităţi către Spitalul "Elias". Poate am greşit noi, Comisia de sănătate, însă credeţi-ne, stimaţi colegi, că nu a fost absolut niciun interes ascuns, aşa cum s-a prezentat el. În ceea ce priveşte salariaţii acestei unităţi, e adevărat că în momentul de faţă, domnule deputat, ei vor pierde la salariu şi sunt supăraţi pe treaba aceasta. Însă, vă garantez că dacă nu se făcea acest gest, în maximum un an ei rămâneau fără salarii, fiindcă Ministerul Apărării Naţionale nu mai justifica plata acestor salarii. Deci, pentru ei trebuie să înţeleagă că este o formă de protecţie salarială, nu o formă de a le curma nişte venituri şi sunt convins că şi în sistemul sanitar românesc, bineînţeles, după ce actualul ministru va fi schimbat, o să vină o perioadă mult mai bună. Iar în privinţa proprietăţii, Ministerul Apărării n-a fost niciodată proprietarul de fapt al acestei unităţi. Ea a fost atribuită în administrare Ministerului Apărării Naţionale în urmă cu câţiva ani, ea acum se întoarce la Ministerul Sănătăţii, nu este chiar nicio problemă şi credeţi-ne, stimaţi colegi, că am senzaţia şi am convingerea că s-a procedat corect. Vă mulţumesc. |  |
|
|
Date de contact

Declarații
12 Feb 2008
| : Mulţumesc, domnule preşedinte. Mă bucur că sănătatea suscită, în sfârşit, un mare interes. N-o să intru foarte mult în detalii întrucât ele au fost în bună parte atacate, am să d... |
22 May 2007
| : Mulţumesc, domnule preşedinte. Sunt în situaţia foarte ciudată şi sper că absolut singulară, sper că este prima şi ultima oară când se întâmplă lucrul acesta, să trebuiască să f... |
12 Dec 2006
| : Mulţumesc, domnule preşedinte. Situaţia de la amendamentul de la poziţia 350 este situaţia tuturor amendamentelor, practic, de la capitolul sănătate şi este o situaţie pe care aş vrea s... |
12 Dec 2006
| : Nu aş fi luat cuvântul, domnule preşedinte, dar realmente s-a creat o problemă de procedură prin discuţiile care au avut loc până în momentul de faţă. Această problemă a ridicat-o î... |
12 Dec 2006
| : Vă mulţumesc, domnule preşedinte. M-am gândit foarte mult în ultimele minute dacă să-mi cer scuze sau nu. Unii colegi mi-au spus că ar fi bine să o fac, alţii că ar fi bine să nu o fa... |
Alte legături
| |