Informații obiective despre politicieni și alegeri - Harta Politicii Din România
ex: "basescu", "d1 prahova", "magheru bucuresti", etc
Ovidiu Brînzan
Ovidiu Brînzan
 > Sumar  > Declarații
Declarații
Exemplu: "pensii", "taxe", etc
1.
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Situaţia de la amendamentul de la poziţia 350 este situaţia tuturor amendamentelor, practic, de la capitolul sănătate şi este o situaţie pe care vrea i-o aduc la cunoştinţă domnului ministru al finanţelor, fiindcă domnia-sa este mai puţin familiarizat cu problemele din sănătate şi nu ştie ce s-a întâmplat în ultimii 17 ani. În toată această perioadă, mari bărbaţi politici ai României, din toate judeţele ţării, în marea lor majoritate, parlamentari sau preşedinţi de consilii judeţene, s-au simţit nevoiţi ctitorească diverse aşezăminte medicale, precum, pe vremuri, voievozii ctitoreau biserici. Este o iniţiativă absolut lăudabilă, pe care o susţin. Categoric, este minunat facem cât mai multe spitale în Ţara Românească, dar rezultatul acestei emulaţii creative a fost faptul avem zeci de clădiri, zeci de spitale, zeci de construcţii începute de mulţi ani, care, acum, stau în paragină. Pe de altă parte, capacitatea de cazare, capacitatea de operare a sistemului sanitar, a sistemului spitalicesc românesc nu duce, în momentul de faţă, lipsă de capacităţi, nu duce lipsă de cantitate, aşa cum greşit se înţelege. Duce lipsă de calitate. Dacă spitalele începute s-ar termina -şi, din păcate, lucrurile trenează -, iar cele existente s-ar dota, sistemul sanitar românesc ar funcţiona la parametri absolut normali. Ce se întâmplă, la ora actuală, domnule ministru al finanţelor? Se întâmplă faptul un alt ctitor, se pare cel mai mare din istoria postdecembristă a României, vine mai arunce pe piaţă încă vreo 20 şi ceva de spitale, de care spitalul sanitar românesc, repet, nu are acum nevoie, avem prea multe spitale, ele sunt prost dotate. Insist, ca înţelegeţi despre ce este vorba. Deci, cel mai mare ctitor în viaţă al României postdecembriste vine ne mai dea încă câteva zeci de spitale, în momentul în care cele câteva sute nu sunt terminate. Bineînţeles demersul domniei-sale nu va fi finalizat nici anul acesta, nici în anii viitori, şi ne vom mai trezi cu încă 20 şi ceva de spitale, pe care le începem acum şi le vom termina, probabil, undeva, prin anul 2020, 2030. Oricum, nu avem nici o grabă le terminăm. Acesta este motivul, domnule ministru, pentru care insistăm aceşti bani, mai mulţi anul acesta, ar trebui folosiţi mai bine, pentru a pune la punct spitalele pe care le avem, ca funcţioneze anul acesta, în anul 2007, avem nevoie de sănătate în anul 2007, nu în anul 2070, cum preconizează ministrul Nicolăescu. Acesta este şi motivul pentru care susţin alocarea suplimentară a sumei de 3 milioane lei la Institutul de Cardiologie Timişoara, un institut absolut de prestigiu, care operează bolnavii din tot vestul Ţării Româneşti şi care are nevoie de o extindere de clădire, pentru ca bolnavii nu mai stea cu programări de luni de zile, pentru ca bolnavii poată fi mai uşor şi mai bine trataţi şi pentru a putea termina, în sfârşit, o investiţie, un spital, despre care nu mai auzim la Legea bugetului pe anul viitor. Deci, propun susţinerea amendamentului pentru suplimentarea investiţiei la Institutul de Cardiologie din Timişoara, pe motivele enunţate, cu suma de 3 milioane lei, spital care deserveşte întreaga zonă de vest a României. mulţumesc.
12 Dec 2006  Sursa: stenograme parlament
Prev / Next

Nici un comentariu pentru “Ovidiu Brînzan”

Lasa un comentariu

Date de contact
Flux RSS   Declarații
12 Feb
2008
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Mă bucur că sănătatea suscită, în sfârşit, un mare interes. N-o să intru foarte mult în detalii întrucât ele au fost în bună parte atacate, am să d... 
22 May
2007
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Sunt în situaţia foarte ciudată şi sper că absolut singulară, sper că este prima şi ultima oară când se întâmplă lucrul acesta, să trebuiască să f... 
12 Dec
2006
: Mulţumesc, domnule preşedinte. Situaţia de la amendamentul de la poziţia 350 este situaţia tuturor amendamentelor, practic, de la capitolul sănătate şi este o situaţie pe care aş vrea s... 
12 Dec
2006
: Nu aş fi luat cuvântul, domnule preşedinte, dar realmente s-a creat o problemă de procedură prin discuţiile care au avut loc până în momentul de faţă. Această problemă a ridicat-o î... 
12 Dec
2006
: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. M-am gândit foarte mult în ultimele minute dacă să-mi cer scuze sau nu. Unii colegi mi-au spus că ar fi bine să o fac, alţii că ar fi bine să nu o fa... 
Alte legături


Harta politicii
a apărut în

hartapoliticii.ro © 2008-2012

Toate datele de pe acest site sunt oferite cu caracter orientativ. Folosind acest site acceptați că autorii nu își asumă nici o răspundere pentru corectitudinea acestor informații. Dacă aveți întrebări, sugestii sau opinii, vă rog să mă contactați.